Cu mascaţii la discotecă. Sute de persoane au fost legitimate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu mascaţii la discotecă. Sute de persoane au fost legitimate

• zilele trecute, mascaţii au dat din nou năvală în locurile de distracţie, iar indivizii cu un comportament suspect au fost puşi la pământ

 

Zilele de week-end au fost de foc pentru cei aflaţi la distracţie în baruri şi discoteci, vizaţi fiind în special indivizii puşi pe scandal. Peste 500 de persoane au fost legitimate. Şoferii aflaţi în trafic au fost şi ei cu poliţiştii pe urme.

Astfel, vineri şi sâmbătă, poliţiştii brăileni, împreună cu jandarmii, au desfăşurat acţiuni atât în municipiu, cât şi în judeţ, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar, pentru combaterea infracţiunilor comise cu violenţă. Totodată, s-a acţionat şi pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării normelor legale.

În cele două zile, echipele participante au controlat 78 de societăţi comerciale tip cafe-bar şi discotecă, au legitimat 520 de persoane, dintre care 106 au fost controlate corporal sumar, au verificat 195 de autovehicule şi 6 agenţi de pază şi au fost destrămate două grupuri suspecte. Vineri, poliţiştii au dat o raită şi pe la unităţile de învăţământ, pentru identificarea elevilor problemă, fiind depistaţi 7 adolescenţi care chiuleau de la cursuri.

Poliţiştii au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 82.090 de lei, cele mai multe, 38 la număr, fiind conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, alte 18 aplicându-se la Legea 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată, au fost testaţi cu aparatul etilotest 44 de conducători auto, a fost ridicat în vederea suspendării un permis de conducere şi retrase trei certificate de înmatriculare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro