Cu mască, fără mască | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Cu ce s-a ocupat poliția de 6 luni

Cu mască, fără mască

* în situația transmisă de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în perioada mai – noiembrie, au fost aplicate peste 2.000 de sancțiuni în valoare totală de 303.100 lei (cele mai multe sancțiuni au fost în mai – 472, în valoare de 112.350 lei), apoi a fost o scădere, însă în octombrie a crescut din nou numărul sancțiunilor, ajungând la 553 (58.000 lei), în timp ce în primele două săptămâni din noiembrie au fost deja 325 sancțiuni pentru neportul măștii * au fost sancțiuni și pentru operatori economici pentru organizarea de activități în spațiul închis pentru care au fost instituite restricții, dar mult mai puține și de o valoare mult mai redusă

 

Așa cum s-a întâmplat și în anul 2020, când Brăila s-a aflat în topul județelor cu cele mai multe amenzi, până a reacționat Avocatul Poporului, și în cursul acestui an “organele” noastre sunt drastice când vine vorba de teribila încălcare a regulilor de protecție impuse de “nemuritorul” Arafat. Astfel, în ultimele șase luni (mai – octombrie, plus prima jumătate a lunii noiembrie) au curs amenzile pentru persoanele care nu au purtat masca de protecție. În situația transmisă de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, în urma solicitării redactorilor, se arată că în perioada mai – noiembrie, au fost aplicate peste 2.000 de sancțiuni în valoare totală de peste 300.000 lei. Bănet, nu glumă! Cele mai multe sancțiuni au fost în mai – 472, apoi a fost o scădere, însă în octombrie a crescut din nou numărul sancțiunilor, ajungând la 553, în timp ce în primele două săptămâni din noiembrie au fost deja 325.

Sancționați au fost și operatori economici deoarece au organizat activități în spații închise pentru care au fost instituite restricții, dar numărul sancțiunilor este mult mai mic și cuantumul amenzilor aplicate este de o valoare redusă.

După cum se arată în răspunsul de lPJ Brăila, referitor la sancțiunile aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, cele aplicate operatorilor economici și a persoanelor care au participat la activitățile pentru care au fost instituite interdicții, polițiștii au transmis tabele cu datele solicitate de redactori.

În solicitarea transmisă, redactorii au mai cerut date privind specificul sancțiunilor aplicate în incinta societăților comerciale, conform Legii 55/2020, solicitând și date privind domeniul de activitate al societăților sancționate. Am solicitat informații privind numărul și valoarea sancțiunilor aplicate în mijloace de transport și taxi-uri, dar și în alte locuri aglomerate, pentru neportul măștii de protecție. Degeaba! Poliția e ocupată! Nu ne poate răspunde nouă, când poate la colț de stradă e vreun amărât care împrăștie Covid-ul prin respirația neacoperită de mască.

Revenind, din datele transmise, am constatat că în perioada mai – octombrie, și primele două săptămâni din luna noiembrie, au fost aplicate 2.022 de sancțiuni pentru nepurtarea măștii de protecție.

Situația sancțiunilor pentru această gravă încălcare a regulilor lui Arafat, sperietoarea de la Comitetul Național pentru Situații de Urgență, respectiv nepurtarea măștii de protecție este următoarea: mai – 472, iunie – 247, iulie – 136, august – 127, septembrie – 162, octombrie 553, 1- 14 noiembrie – 325.

Sancțiuni aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții au fost însă destul de puține în ultimele șase luni. Astfel, în luna mai, au fost aplicate șapte astfel de sancțiuni, plus câte o sancțiune în lunile iulie și octombrie, în timp ce în lunile iunie, august, septembrie și noiembrie au fost zero sancțiuni pe această linie. Au fost și sancțiuni aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/închis sau nerespectarea unor interdicții, în luna mai fiind patru persoane sancționate, iar în noiembrie două sancțiuni, în celelalte luni (iunie, iulie, august, septembrie, octombrie) fiind zero persoane sancționate.

Potrivit datelor transmise de polițiști, valoarea sancțiunilor aplicate în perioada mai – noiembrie, a fost mare, când vine vorba despre amenzile aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție. Valoarea totală a amenzilor a fost de 303.100, în luna mai fiind în valoare de 112.350 lei, în timp ce în luna iulie valoarea a fost mult mai mică, de 6.500 lei, însă în octombrie a fost din nou o creștere – 58.000 lei, în vreme ce în noiembrie doar în 14 zile, amenzile pentru “fără mască” au atins suma uriașă de jumătate de miliard de lei vechi.

Amenzile aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții s-au ridicat la valoarea totală de 12.000 lei, fiind vorba despre sancțiuni în valoare de 9.000 lei aplicate în luna mai și 3.000 lei în primele două săptămâni din luna noiembrie, în  lunie iunie – octombrie fiind zero sancțiuni pe această linie.

 

Campioni la amenzi, în doar 3 zile

Interesant că polițiștii brăileni au acordat, de exemplu, în perioada 20-22 noiembrie 2020, amenzi în valoare de peste 96.000 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în conformitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al IPJ Brăila dat publicității și preluat de Agerpres. Mai concret, în cele 3 zile,  polițiștii au organizat 58 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au oprit în trafic și verificat 690 de vehicule și au verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală și interdicțiilor impuse în cazul a 4364 de persoane și a 140 de societăți comerciale.

Totodată, au fost aplicate 273 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 96.450 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, adică pentru nepurtatul măștii în principal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro