Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cu Dumnezeu coleg de banca

Studierea religiei in scoli, ca materie obligatorie, pastrarea sau scoaterea icoanelor din salile de clasa, precum si excluderea din manualele de biologie a teoriei evolutioniste a lui Darwin sint, de citeva zile, cele mai controversate subiecte. Opiniile pro si contra sint pe larg dezbatute, declaratiile mai mult sau mai putin oficiale sint despicate in patru, totul din dorinta de a afla ce e mai bine pentru copiii nostri. Am urmarit si eu acest subiect. Ce am inteles din toata aceasta poveste? Ca ideea principala, respectiv oportunitatea studierii religiei si de la ce virsta, e trecuta in plan secund, in prim-plan fiind scosi vinovatii, nimeni altii decit profesorii de religie sau autorii manualelor. Cu alte cuvinte, nu studierea in sine a acestui obiect este deranjanta, ci modul in care se face. Iar exemplele negative date sint, din nefericire, cu duiumul. Profesori care il transforma pe Dumnezeu in bau-bau, profesori cu pretentii exagerate, care isi fac un merit din a strica mediile unor elevi eminenti exact cu nota la religie, profesori incapabili sa inteleaga un lucru elementar: ortodoxia este credinta majoritatii in Romania, dar nu singura.
Imi amintesc, acum, o intimplare care mie mi-a marcat copilaria. Eram prin clasa a III-a sau a IV-a. Sarbatoarea Pastilor pica la inceput de mai. Si, pentru ca mirosea incintator a primavara, am decis, mai multi colegi de clasa sa mergem si noi la Inviere. Asta, desi stiam ca nu avem voie, ba chiar fusesem instruiti in Saptamina Mare ca un pionier adevarat nu crede in aceasta sarbatoare. Putin dupa miezul noptii, cind parintii nostri se pregateau sa ia Lumina, in curtea bisericii, unde eram zeci de copii din scoala noastra, au aparut instructorul de pionieri si doi profesori. Fara pic de respect pentru ceea ce se intimpla acolo, ne-au repezit de nu ne-am vazut. Ne-am imprastiat ca potirnichile. Iar luni, mare scandal in scoala si in cartier. Amenintari cu scaderea notei la purtare, cu destituirea din functia de comandant de grupa sau detasament, dar si tunsoarea chilug pentru baieti, zeci de parinti obligati sa semneze nu stiu ce angajamente. Noroc cu interventia preotului, dar si cu faptul ca directorul scolii era, totusi, un om cu capul pe umeri. Am scapat ca prin urechile acului, dar nici nu am mai fost la vreo Inviere pina in '90.
Ei bine, pentru generatia mea, care a trecut prin multe asemenea momente cutremuratoare, o generatie pentru care credinta in Dumnezeu era condamnabila, sa studiezi religia inca din primii ani de scoala pare o oportunitate. Numai ca, ceea ce nu s-a invatat inca in Romania, totul trebuie sa aiba o limita. Poate noi, vechea generatie, tinjim dupa religie tocmai pentru ca ne-a fost interzisa. Poate ea, noua generatie, crescuta in democratie, vede altfel lucrurile. Ideea e ca pe Dumnezeu il simti sau nu. Iar daca nu il simti, nici o mie de ore de religie pe saptamina nu ar schimba lucrul acesta. Legatura creata intre tine si El e ceva profund, launtric. E un sentiment pe care il ai sau nu.
De aceea, consider ca religia trebuie sa fie o materie facultativa, fara o programa scortoasa, fara note, o ora in care copilul care doreste sa discute despre Divinitate sa poata adresa intrebari nestingherit si fara teama ca dovada lui de curaj ii poate strica media. Sa fie liber sa ceara explicatii chiar si despre teoria darwinista, daca simte ca asta trebuie sa afle. Iar cel de la catedra, profesor sau preot, in fata inocentei si curiozitatii lui, ar trebui sa dea dovada, in primul rind, de sinceritate si deschidere. Sa constientizeze in fiecare clipa, ca prin fiecare cuvint pe care il rosteste, apropie sau, dimpotriva, indeparteaza un copil de Divinitate.
Sint anumite lucruri care nu pot fi impuse, iar printre acestea si dragostea fata de Dumnezeu.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii