Cu căruţa în gard | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu căruţa în gard

Un căruţaş de 22 de ani, din comuna Victoria, este la un pas de moarte după ce s-a oprit cu vehiculul în gard şi s-a lovit la cap. Fiind sub influenţa alcoolului, tânărul nu a mai putut stăpâni vehiculul. Căruţaşul a suferit leziuni grave la cap şi a fost transferat la un spital din Bucureşti.
Accidentul a avut loc în ziua de 1 noiembrie, în timp ce Marius I. conducea atelajul hipo proprietate personală, pe raza localităţii de domiciliu. La intersecţia cu un drum secundar, el a virat la stânga şi a intrat în gardul unei locuinţe. "În urma impactului, tânărul a căzut din căruţă şi a suferit leziuni grave la cap, fiind transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,01 mg/l", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Sâmbătă, un alt accident rutier s-a produs în municipiu, din cauza unui şofer inconştient care nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism. Brăileanul Dorin I. (32 de ani), conducea autoturismul proprietate personală, pe aleea care desparte scuarurile de pe Şoseaua Naţională Veche. Potrivit poliţiştilor, la intersecţia cu strada Simion Bărnuţiu, şoferul nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de Adrian G. (27 de ani), din Brăila, pe Şoseaua Naţională Veche, şi l-a tamponat, proiectându-l pe contrasens, unde a lovit două maşini staţionate. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a două tinere, una de 20 de ani, care se afla în maşina lovită, şi cealaltă de 24 de ani, aflată lângă una dintre maşinile staţionate. Victimele au ajuns la spital, însă nu a fost necesară internarea. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro