Cu animalele la păşunat, ilegal, în zona împădurită de pe malul Dunării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu animalele la păşunat, ilegal, în zona împădurită de pe malul Dunării

* se întâmplă pe fondul silvic aflat chiar vizavi de municipiu, deși există legi care interzic acest lucru

 

 

 

Ploile şi căldura din ultima perioadă au favorizat creşterea ierbii, inclusiv în pădurile de pe malul Dunării. Şi cu toate că este interzis păşunatul în aceste zone, deja pe malul drept al Dunării (vizavi de ştrandul Brăilei) au fost văzute zeci şi zeci de capre, oi şi bovine – ce au venit nu doar să se adape ci au rămas și la păscut. După care, la peste o jumătate de oră, s-au retras în pădure, unde au continuat să pască nestingherite, deși, legal, este interzis pășunatul în domeniul forestier.

Potrivit precizărilor obţinute din partea conducerii Direcţiei Silvice Brăila, “Codul Silvic din România  interzice păşunatul permanent (pe toată durata anului) în amenajările silvice, pentru a nu se distruge puieţii şi regenerarea naturală. Totuşi, pentru adăparea animaleleor, trecerea prin pădure până la o sursă de apă este condiţionată de o serie de factori. Cum ar fi: să  fie secetă şi animalele să nu aibe o altă sursă de adăpare;  iar pentru  accesul la adăpat sunt  necesare aprobări/derogări bine justificate şi întemeiate – obţinute de la autorităţile locale, cu respectarea anumitor trasee şi suprafeţe”. Şi, evident, fără distrugerea de terenuri şi culturi agricole, spaţii verzi etc. Referitor la cei care nu ţin cont de prevederile mai sus amintite, ei riscă (după caz) amenzi, suportarea pagubelor pricinuite sau chiar întocmirea de dosare penale”.

Reguli foarte severe sunt prevăzute şi pentru cei care  pătrund ilegal şi abuziv cu animalele în păduri sau rezervaţii naturale protejate etc.  Cândva, pentru  asemenea fapte, animalele erau confiscate şi duse la “ocolul de gloabe”. Iar locuitorii din lumea Bălţii ştiu ce însemna acest lucru: după trei zile de neprezentare (la plata amenzilor, hranei  şi ridicarea animalelor), rămâneai fără ele. În prezent, după cum se vede, nu prea se mai aplică legea...

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro