Senatorul PSD de Brăila Ion Rotaru e de părere că soluţiile de austeritate aplicate de guvernanţi nu fac altceva decât să întreţină actualul marasm economic al României. În opinia social-democratului, contextul economic al ţării poate fi comparat cu o situaţie în care un bolnav a ajuns într-un spital unde, în loc să-i fie aplicată medicamentaţia salvatoare, îi este administrată o injecţie letală. "Din păcate, constatăm că fiecare zi care trece ne afundă şi mai mult în această criză, în problematica ei, iar guvernul nu reuşeşte nici măcar să înţeleagă care sunt direcţiile spre care ar trebui să se îndrepte pentru a relansa puţin economia. Merg în continuare pe soluţii de austeritate, pe a tăia de oriunde, fără a se gândi la o formulă prin care să găsească acele pârghii de-a aduce bani mai mulţi la buget şi de-a asigura, cumva, mediul de afaceri. Este, dacă vreţi, o situaţie în care bolnavul este dus în spital şi, în loc să fie tratat pentru boala pe care o are, i se mai taie puţin din hrană, medicamente nu i se mai dau deloc, ba, din contră, i se face o injecţie letală, pentru că aşa li se pare că rezolvă problema. Cam aşa s-ar traduce situaţia de astăzi, pentru că e greu de înţeles de ce nu se iau niciun fel de măsuri care să resusciteze economia, într-un fel sau altul", a explicat Ion Rotaru, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă a PSD Brăila.
De asemenea, senatorul este revoltat de departajarea strictă şi flagrantă care se face, în sectorul economic, între marii şi micii afacerişti. "Mie mi-e greu să înţeleg de ce un simplu tarabagiu sau un simplu S.R.L., în momentul în care are cea mai mică datorie, este executat fără niciun fel de discuţii şi fără niciun fel de comentarii, i se trimite o adresă, i se blochează conturile, este executat, fără să se gândească nimeni care sunt consecinţele", a comentat Rotaru, adăugând, printre altele, că unul dintre aspectele cele mai deficitare ale economiei naţionale îl reprezintă accesarea fondurilor europene şi că actualul impozit forfetar reprezintă o moarte sigură pentru micile afaceri. "De ce oare Guvernul nu încearcă să gândească care sunt soluţiile de atragere a fondurilor europene? A făcut cumva Guvernul vreo analiză pertinentă cu toate agenţiile, cu toate organismele implicate în atragerea şi gestionarea fondurilor europene, ca să vadă unde este hiba şi ce ar trebui făcut? Din acest punct de vedere, nu se întâmplă nimic şi România ar fi trebuit, în 2007-2013, să acceseze 34 de miliarde de euro, dar, în trei ani de zile, a accesat doar 3,25 de miliarde, însă a plătit 3,68 de miliarde la bugetul Uniunii Europene. Era una din metodele principale prin care am fi putut relansa economia naţională (...) Cu acest impozit forfetar, care continuă să-şi producă efectele, se va îngropa tot ce înseamnă afacere mică", a conchis senatorul social-democrat.