CSM Brăila, primul loc pe cluburi la naționalele de box pentru juniori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CSM Brăila, primul loc pe cluburi la naționalele de box pentru juniori

• competiția a fost organizată ireproșabil de clubul brăilean • la naționalele de la Brăila au participat 210 pugiliști • “O competiție reușită din toate punctele de vedere”, a concluzionat antrenorul George Perțea

 

La ediția 2022 a Campionatului Național de box pentru juniori, care a avut loc la sala de jocuri a Clubului Sportiv Municipal Brăila, a participat un număr record de pugiliști, 210, iar luptele din ring pentru titlurile de campioni naționali au fost acerbe.

CSM Brăila a cucerit 2 medalii de aur, una de argint și 2 de bronz și

s-a clasat pe primul loc pe cluburi.

Prima medalie de aur a fost cucerită de Daniel Adrian Grigorie, de la grupa antrenorilor George Perțea și Marian Pița, care în finala categoriei 54 kg l-a învins pe Mario Iofciu, de la Steaua București.

La plus 80 kg, la care au luat startul 24 de pugiliști, brăileanul Ștefan Moise l-a învins pe Leon Majer (CSM Bistrița) și a adus al doilea titlu național pentru CSM Brăila.

Eduard Mușet a fost învins în finala categoriei 70 kg de Nelu Simion de la Dinamo București și a intrat în posesia medaliei de argint.

Medalii de bronz au cucerit Ionuț Dogaru, la categoria 50 kg și Dragoș Badea, la categoria 80 kg.

“O competiție reușită din toate punctele de vedere. Cu cinci medalii, două de aur, una de argint și două de bronz CSM Brăila s-a clasat pe primul loc pe cluburi, iar printre medaliați s-a regăsit și Ionuț Dogaru, un sportiv care practică boxul într-un cadru organizat la Făurei de doar cinci luni. Noi mai avem două competiții la care vom participa în acest final de an, la naționalele de box pentru tineret și seniori. De asemenea vom organiza la Brăila Memorialul Dafinoiu”, ne-a declarat antrenorul George Perțea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro