* Sportul Chiscani cu ocaziile, Dinamo Bacău cu golurile * duș rece pentru Viitorul Ianca
În etapa a 2-a a turneului play-out, în Seria a II-a, doar CS Făurei a câștigat. Formația antrenată de Bănel Nicoliță s-a impus cu 1-0, pe teren propriu, în partida cu CSM Rm. Sărat, golul de trei puncte fiind marcat de Cristi Bud, în minutul 5.
Sportul Chiscani, deși și-a creat multe ocazii de gol și a condus cu 1-0 din minutul 8, gol marcat de Izvoranu, a pierdut cu 2-1, în fața echipei Dinamo Bacău. Pentru Dinamo Bacău au înscris Ionuț Tofan (min. 45 plus 1), Sergiu Socanu (min. 80). Ambele formații au încheiat partida cu un jucător mai puțin. Vasile Padovei a fost eliminat în minutul 26, iar Mădălin Pascu în minutul 76.
Duș rece pentru Viitorul Ianca la Sporting Liești. Formația pregătită de Victor Olenic a pierdut cu 4-1 în deplasarea de la Liești. Adrian Grigoraș (min. 29), Gicu Iordache (min. 54), Alexandru Stan (min. 77, 91) au înscris pentru Sporting, Marius Dima (min. 65), pentru Viitorul.
Clasamentul după etapa a 2-a: 1 Sporting Liești 34 puncte, 2 Viitorul Ianca 31 puncte, 3 CSM Râmnicu Sărat 27 puncte, 4 Dinamo Bacău 20 puncte, 5 CS Făurei 11 puncte, 6 Sportul Chiscani 0 puncte.
Revenim cu alte informații în ediția de marți.