* Mocanu a marcat în minutul 30 și echipa pregătită de Alexandru Balaban a condus cu 1-0 la pauză
După ce s-a impus cu 4-2 la Sportul Chiscani, rezultat oarecum așteptat raportat la valoarea celor două loturi, CS Făurei a mai obținut un rezultat pozitiv, 1-1, acasă cu una dintre formațiile care în sezonul precedent a evoluat în Liga a II-a, Aerostar Bacău. Formația pregătită de Alexandru Balaban și coordonată de Stelian Nicoliță din teren, CS Făurei nu a beneficiat de aportul a patru titulari în acest meci. Este vorba despre Silviu Moise, Daniel Gîță, Alexandru Petrescu și Cătălin Constantinescu, toți fiind accidentați și, cu toate acestea, a realizat una dintre surprizele campionatului.
Meciul a fost echilibrat, cu o ușoară superioritate a formației vizitatoare la capitolul posesie a mingei, precum și la raportul ocaziilor de gol.
CS Făurei a marcat prin Marius Mocanu, în minutul 30, și a condus cu 1-0, după primele 45 de minute. Cu trei probleme de efectiv, Vraciu care va absenta tot anul, Danale suspendat și Sevastian care s-a accidentat la acest joc în minutul 15, Aerostar și-a creat câteva ocazii însă nu a înscris decât o singură dată, în minutul 51, prin Gavrilă, la o fază fixă, în care jucătorii echipei CS Făurei au reclamat un fault în atac.
Jucătorul meciului a fost portarul echipei gazdă, Vlad Toma, care a avut intervenții spectaculoase, sigure, pentru formația sa.
CS Făurei se află pe locul al 7-lea după etapa a 4-a a Ligii a III-a. Formația pregătită de Alexandru Balaban are 4 puncte, 9 goluri marcate și tot atâtea primite.
CS Făurei: Toma – Niță, Drezaliu, Agache, M. Mocanu – Chihaia, F. Bălan, V. Ion (min. 73: Vasiliu), Boungou – S. Nicoliță, Gherghișan.