• tot cu punctaj maxim, după trei etape, Viitorul Ianca se află pe locul al doilea • pe poziţia a treia a urcat Voinţa Şuţeşti • cu cinci reuşite, Adrian Moroşanu de la CS Făurei a fost golgeterul rundei
În etapa a 3-a a Ligii a IV-a s-au înregistrat trei victorii ale echipelor gazdă, iar în alte două partide s-au impus oaspeţii. După această rundă, în care s-au înscris 39 de goluri, două formaţii au maximum de puncte, CS Făurei şi Viitorul Ianca.
Derby-ul etapei s-a disputat pe stadionul Ştefan Vrăbioru între Viitorul Ianca şi Comunal Cazasu. Jocul a fost echilibrat, spectaculos şi cu răsturnări de situaţii până în minutul 55. Gazdele au deschis scorul în minutul 2 prin Cosmin Necoară însă până la pauză echipa din Cazasu a restabilit egalitatea prin Avramescu. Mai mult, la două minute de la reluare Comunal Cazsu a preluat conducerea graţie reuşitei lui Toader. Bucuria oaspeţilor durat doar cinci minute, Vali Durbacă a egalat, iar în minutul 55 Andrei Crăciun a adus-o din nou în avantaj pe Viitorul Ianca. Echipa gazdă a beneficiat şi de autogolul lui Stănel Ion şi s-a desprins la 4-2. Până la finalul partidei pe lista marcatorilor de la gazde şi-au mai trecut numele Stroe şi Cristi Irimia. Un alt joc spectaculos a fost cel de la Vişani unde s-au “duelat” Voinţa din localitate şi Viitorul Însurăţei. Prima şansă de gol a aparţinut echipei gazdă şi l-a avut în prim plan pe Sorin Butiseacă (min. 15), acesta a şutat la poartă însă un fundaş al oaspeţilor a scos mingea de pe linia porţii. Mădălin Stan (min. 18) a ratat din opt metri pentru oaspeţi iar iar la faza imediat următoare Dobrică a driblat portarul echipei vizitatoare dar nu a reuşit să înscrie. În replică Tănase şi Baicu de la Viitorul au şutat pe spaţiul porţii însă fără să modifice tabela. În minutul 28 Pungă a centrat în careul advers însă Cazacu a trimis mingea, cu capul, în bară. Opt minute mai târziu tot după o centrare a lui Pungă, Marius Barbu a adus formaţia gazdă în avantaj. În repriza a doua, după două ocazii irosite de Dobrică, echipa gazdă şi-a majorat avantajul, graţie golului marcat de Alin Radu. După doar zece minute Viitorul a redus din diferenţă după reuşita lui Tănase şi partida se relansa. Voinţa Vişani a revenit în atac şi după două ocazii irosite Dobrică şi Gheorghiţă a reuşit să înscrie pentru a treia oară, în minutul 85, prin Butiseacă. CS Făurei a realizat scorul etapei, 11-1, în deplasarea de la Dunărea Tichileşti, jucătorul meciului fiind Adrian Moroşanu autor a cinci goluri. Satelitul Daciei Unirea a pierdut cu 6-0 pe Municipal în faţa celor de la Voinţa Şuţeşti iar Pandurii Tudor Vladimirescu a câştigat cu 8-0 disputa cu Gloria Movila Miresii.
După trei etape ordinea pe podium este următoarea: 1 CS Făurei 9 puncte (golaveraj: 20-3), 2 Viitorul Ianca 9 puncte (18-2), 3 Voinţa Şuţeşti 6 puncte.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 3-a:
Dacia Unirea 2 Brăila - Voinţa Şuţeşti 0-6 (0-1)
Custură (min. 2), Călin (min. 55), Veber (min. 68), Muşat (min. 71), Şerban (min. 72, 79)
Voinţa Vişani - Viitorul Însurăţei 3-1 (1-0)
Barbu (min. 38), A. Radu (min. 58), S. Butiseacă (min. 85) / Tănase (min. 71)
Pandurii Tudor Vladimirescu - Gloria Movila Miresii 8-0 (3-0)
Goleanu (min. 33), Petcu (min. 35), I. Şerbănescu (min. 41), A. Şerbănescu (min. 56, 63), Stan (min. 69), Tănase (min. 75), Decu (min. 78)
Dunărea Tichileşti - C.S Făurei 1-11 (1-3)
M. Ion (min. 40) / Moroşanu (min. 8, 45, 50, 67, 90), S. Nicoliţă (min. 31, 49, 77, 80), Bogoş (min. 75), Stroia (min. 88)
Viitorul Ianca – Comunal Cazasu 7-2 (1-1)
Necoară (min. 5, 62), V. Durbacă (min. 52), A. Crăciun (min. 55), S. Ion (min. 67 - autogol), Stroe (min. 80), Irimia (min. 86) / Avramescu (min. 45), Toader (min. 47).