* formația din Făurei nu a putut utiliza câțiva titulari
Etapa a 13-a a Ligii a III-a a fost una cu ghinion pentru CS Făurei. Formația coordonată de Stelian Nicoliță, lipsită de aportul a câțiva titulari, a fost învinsă la scor, 5-0, în deplasare, de Aerostar Bacău. Iar scorul putea fi chiar și mai mare dacă echipa gazdă nu rata o lovitură de la 11 metri.
Danale a deschis scorul în minutul 20, după o neînțelegere între portarul Toma și fundașul central Drezaliu. La faza imediat următoare, CS Făurei putea egala dintr-o fază fixă numai că Gîță a ratat impardonabil din 3 metri.
Aerostar și-a dublat avantajul în minutul 27 după reușita lui Chirilă, iar în minutul 33 s-a desprins la 3-0 grație golului înscris de Bobârnac. Scorul la pauză a fost însă 4-0 pentru echipa gazdă pentru că în penultimul minut de joc al primei reprize pe lista marcatorilor și-a trecut numele și Alexandru Izmană. La jumătatea reprizei a doua, Aerostar a obținut o lovitură de la 11 metri, Vișinar a transformat-o și formația gazdă conducea cu 5-0. Cu șase minute înainte de finalul meciului, echipa din Bacău a mai obținut un penalty dar șutul lui Ilie a fost previzibil și Toma a deviat mingea în corner.
După această înfrângere CS Făurei rămâne pe penultimul loc în clasamentul Seriei a II-a, însă are același număr de puncte, 7, ca și Dinamo Bacău, formație aflată un loc mai sus.
CS Făurei: Toma – Dunca, Drezaliu, Constantinescu, Gîță, Comșa – F. Bălan (min. 70: Vasiliu), Gherghișan (min. 78: Chiburță), V. Ion, Boungou (min. 86: Costea), S. Nicoliță.