În week-end-ul recent încheiat, baschetbaliştii brăileni de la CS Cuza Sport au avut un parcurs excelent la turneul de la Buzău şi după patru victorii consecutive şi-au asigurat calificarea, de pe primul loc, în faza semifinalelor Campionatului Naţional rezervat categoriei de vârstă U14.
Elevii lui Mircea Totolici au câştigat cu 95-68 meciul cu Royal Fun Bucureşti, principalii marcatori ai învingătorilor fiind Mustaţă, Ioniţă şi Ilie, iar în partida a doua au trecut la fel de lejer de echipa gazdă, CSS Buzău, cu 79-56. În această întâlnire remarcaţii antrenorului brăilean au fost Negoiţă, Picuş, Panţuru.
Cuza Sport s-a impus la un scor de proporţii în cel de-al treilea meci, 103-48, cel cu Laguna Bucureşti, un joc în care Mustaţă, Negoiţă şi Pop au marcat ori de câte ori s-au aflat sub panoul advers, iar în ultima zi a turneului a dispus de principala rivală, CSS nr. 1 Pajura Bucureşti, cu 83-76 la capătul unei partide în care principalii realizatori ai formaţiei brăilene au fost Mustaţă, Coteţ, Negoiţă şi Nedelcu.
"Tot lotul de jucători deplasat la Buzău merită felicitări pentru modul în care s-a comportat pe parcursul acestui turneu. Acum suntem calificaţi în faza semifinalelor, este o nouă etapă pentru noi şi sper să nu ne facem de râs. Vom fi patru echipe, se va juca tur-retur, va urma apoi un turneu şi sper ca la finalul lui şi noi să ne numărăm printre primele 12 din ţară", a declarat Mircea Totolici.
Lotul formaţiei brăilene pentru turneul de la Buzău a fost format din următorii jucători: Eugen Panţuru, Ionuţ Picuş, Yglesias Busurcă, Ştefan Negoiţă, Răzvan Ilie, Mihnea Ioniţă, Cătălin Mustaţă, Dragoş Dumitru, Andrei Dragomir, Felix Coteţ, Cristian Nedelcu, Florin Voiculeţ, Edi Fodor, Ovidiu Pop.
Rezultate tehnice:
CS Cuza Sport Brăila - Royal Fun Bucureşti 95-68
CS Cuza Sport Brăila - CSS Buzău 79-56
CS Cuza Sport Brăila - Laguna Bucureşti 103-48
CS Cuza Sport Brăila - CSS nr. 1 Pajura Bucureşti 83-76