Crucea Roşie Brăila, îngrijorată de scăderea donaţiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crucea Roşie Brăila, îngrijorată de scăderea donaţiilor

Valoarea donaţiilor făcute de populaţie pentru ajutorarea semenilor aflaţi în dificultate a scăzut anul trecut, după cum a reieşit din datele prezentate în cadrul şedinţei de marţi, 13 martie, a Comitetului Filialei de Cruce Roşie Brăila. "De aceea, vă rugăm sprijiniţi-ne, ca să putem ajuta!", a fost apelul lansat către brăileni de directorul Filialei Crucea Roşie Brăila, Florica Focşa, care a prezentat raportul de activitate pe anul 2011. În deschiderea şedinţei, preşedintele onorific Niculina Moisescu a propus membrilor Comitetului Filialei Crucea Roşie Brăila şi invitaţilor să asculte cele 7 principii fundamentale ale mişcării umanitare internaţionale, prezentate de către voluntari.

Filiala Crucea Roşie Brăila este organizată în 20 de subfiliale în localităţile din judeţ, având 3.154 de membri cotizanţi, număr în creştere faţă de anii precedenţi, ceea ce a dus şi la o creştere a veniturilor strânse din cotizaţii. În cadrul programului social pe care Crucea Roşie îl desfăşoară în favoarea bătrânilor singuri la domiciliu ori a familiilor cu mulţi copii, precum şi a copiilor orfani, în 2011 au fost ajutate 657 persoane din familii cu mulţi copii, bătrâni singuri, fără sprijin material sau cu venituri mici, cu alimente, dulcuri, fructe îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie. Totalul ajutoarelor oferite de Filiala de Cruce Roşie Brăila în 2011 se ridică la aproape 55.000 lei, de care au beneficiat peste 3.000 de persoane. În cadrul programului "Banca de alimente" au fost ajutate 51 de familii cu 169 de persoane, din municipiu. "Informez membrii Comitetului Filialei că ritmul donării de către populaţie în anul 2011 a scăzut foarte mult, deşi a intrat ca partener în acest proiect şi Metro. S-au strâns doar 720 kg de alimente, în condiţiile în care am avut voluntari prezenţi în aceste magazine, care au impulsionat populaţia să doneze pentru cei nevoiaşi", a precizat Florica Focşa.

În caz de calamitate, materiale doar pentru 50 de persoane

Nici baza materială de care dispune Filiala Crucea Roşie Brăila nu este corespunzătoare, având un depozit propriu în care sunt gestionate materiale de intervenţii în caz de catastrofe, pentru numai 50 de persoane, format din îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie şi pături. Pe lângă acestea, mai este disponibilă, tot pentru ajutorarea în caz de dezastre, suma de 5.000 lei, bani adunaţi cu sprijinul filialelor de Cruce Roşie din oraşele Însurăţei, Ianca, Făurei, comunele Stăncuţa - care a virat în contul filialei suma cea mai mare, de 2.500 lei -, Romanu, Racoviţa, Tufeşti, Vădeni, Gemenele, Râmnicelu, Ciocile, Tudor Vladimirescu, Mircea Vodă, Surdila Găiseanca. "Aşteptăm ca şi alte subfiliale să le urmeze exemplul, pentru că suma pe care o avem în prezent este prea mică, dacă ne gândim că la un dezastru de mari proporţii multe persoane pot rămâne fără un acoperiş deasupra capului sau fără agoniseala de o viaţă", a arătat Florica Focşa, subliniind că în ultimul timp catastrofele naturale se produc în ţara noastră cu o frecvenţă tot mai mare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro