"Crucea Roşie Română - 135 de ani de umanitate" aceasta a fost tematica şedinţei ce a avut loc în clădirea Prefecturii Brăila, organizată de conducerea Filialei Crucea Roşie Brăila, la data de 5 iulie. Societatea Crucea Roşie Română a luat fiinţă în anul 1876 şi de atunci promovează în permanenţă toleranţa, respectul şi sprijinul reciproc, totul sub sloganul: "Susţine, alină, ocroteşte, salvează, educă". Cu prilejul întâlnirii de marţi, atât Niculina Moisescu, Preşedintele Filialei Crucea Roşie din oraşul nostru, cât şi Directorul Executiv al acesteia, Florica Focşa, au ţinut să le mulţumească celor care s-au implicat în activităţile desfăşurate de Societatea Crucea Roşie din România. În cadrul evenimentului au luat cuvântul şapte tineri voluntari, care au explicat pe rând principiile fundamentale pe care se axează Crucea Roşie şi anume: Umanitatea, Imparţialitatea, Neutralitatea, Independenţa, Voluntariatul, Unitatea şi Universalitatea. De asemenea Niculina Moisescu a încercat să explice pe scurt în ce a constat activitatea umanitară desfăşurată de Crucea Roşie pe parcusul celor 135 de ani care s-au scurs. Tot aceasta a punctat şi câteva acţiuni concrete desfăşurate de Filiala Brăila în ultima perioadă. "An de an, Crucea Roşie Română, a venit în sprijinul comunităţilor vulnerabile adaptându-şi răspunsul la nevoile acestora. Numai anul trecut la nivelul judeţului Brăila, prin programul «Banca de alimente», Filiala noastră a ajutat peste 600 de familii cu hrană, în valoare de circa 60.000 de lei. Filiala a participat la sprijinirea judeţelor afectate de inundaţii şi organizează cursuri de prim ajutor. Tinerii voluntari participă la programe de educaţie pentru sănătate iar aceste programe se extind şi în şcoli", a declarat preşedintele Crucea Roşie Brăila. Directorul Executiv Florica Focşa le-a mulţumit celor care şi-au acordat sprijinul Filialei Brăilene pentru ca aceasta să nu fie "veriga slabă" a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie. Printre cei care au primit diplome de recunoştinţă şi distincţii s-au numărat: Prefectul Brăilei Dumitru Popa, Primarul Aurel Gabriel Simionescu, comandantul ISU Brăila Florin Silviu, col. Vasile Silion şeful jandarmeriei Brăila, comisarul şef Cătălin Chivu, precum şi mulţi alţii. Diplomă de recunoştinţă au primit şi reprezentanţii presei brăilene care au fost prezenţi la eveniment, printre care şi ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.