Criza de la Complexul de Porci Tichileşti, tranşată în instanţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criza de la Complexul de Porci Tichileşti, tranşată în instanţă

Litigiul dintre Complexul de Creştere a Porcilor - Tichileşti şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură se mută în instanţă. Sau cel puţin aşa ameninţă conducerea companiei, nemulţumită de faptul că agenţia şi-a menţinut punctul de vedere privind sancţionarea unităţii. "Sigur, mergem în instanţă cu APIA! N-au luat în seamă apărarea noastră şi punctul de vedere documentat şi argumentat şi şi-au menţinut rezoluţia. Dacă refăceau, aşa cum era corect, calculele privind cântăririle la livrări, ne-ar fi dat dreptate. (...) Societatea noastră şi Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România a solicitat Ministerului Agriculturii să formeze o comisie din reprezentanţi ai APIA, AFIR şi Ministerul Agriculturii, care să analizeze contestaţia noastră, care nu se rezolva respectând legea, ci pe unele dispoziţii date celor de la APIA. Comisia s-a format şi a avut loc analiza apărărilor formulate de Complex, dar, spre surprinderea noastră, d-na secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Simona Man, nu a dorit să convoace şi juriştii şi specialiştii în creşterea porcilor, care să dea o interpretare corectă a legislaţiei existente. (...) Mai mult, această comisie nu a dat până acum niciun răspuns la apărările noastre, deoarece nu ne putea combate întrucât nu avea argumente juridice şi a promis că va analiza fără noi şi va da un răspuns care nu a venit nici până la această dată. Ce rost a mai avut atunci această Comisie? Ne întrebăm, Ministerul Agriculturii are rol de a apăra societăţile de producţie româneşti de concurenţa neloială şi de a le sprijini să treacă prin această perioadă grea sau doreşte să le distrugă pentru a veni străinii să le cumpere din faliment, când nu plătesc nici gardul societăţii?", ne-a declarat Georgel Voicu, administratorul SC "Complexul de Creştere a Porcilor" SRL. 

După cum v-am informat şi zilele trecute, APIA Brăila şi-a menţinut decizia în ce priveşte abaterile puse în sarcina agentului economic, Complextul de Creştere a Porcilor Tichileşti, în legătură cu depăşirea indicelui de densitate a animalelor pe perioada transportului de la fermă către cumpărători. "În urma contestaţiei formulate de către firma respectivă, au fost refăcute calculele, fiind luată în considerare inclusiv toleranţa aparatului de măsurare, însă rezultatul final este în continuare o depăşire a densităţii la transport", ne-a declarat zilele trecute şeful APIA Brăila, Daniela Militaru. Cu alte cuvinte, rămâne în vigoare notificarea instituţiei către ferma de la Tichileşti privind obligativitatea returnării sumelor încasate cu titlu de subvenţie în anii precedenţi, circa 13 milioane lei. De asemenea, rămân blocaţi şi alţi 5 milioane de lei reprezentând ultima tranşă la aceeaşi subvenţie aferentă lui 2015, plus avansul pe 2016.
Reamintim că ferma, aparţinând familiei omului de afaceri Gheorghe Caruz, a fost notificată de către APIA că ar urma să i se ceară înapoi aceşti bani, totul din cauza unor diferenţe în plus înregistrate la transportul porcilor către cumpărători.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro