Cele două ţări s-au alăturat astfel unei liste tot mai mari de state care au anunţat că nu vor participa la concursul găzduit anul viitor de Copenhaga, din cauza dificultăţilor financiare, informează news.sky.com.
Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Slovacia, Luxemburg şi Andorra anunţaseră deja că nu vor participa la Eurovision 2014.
Potrivit reprezentanţilor Televiziunii Naţionale Bulgare (BNT), costul participării la acest concurs - inclusiv taxa de participare şi efectele speciale - au crescut considerabil din 2005.
"Ţinând cont de costul acestui proiect şi de tăierile bugetare pe care le aşteptăm anul viitor, BNT a decis să se retragă de la concursul Eurovision - un prim pas în direcţia constrângerilor financiare pe care postul nostru de televiziune va trebui să le facă", se afirmă în comunicatul emis de BNT.
Presa din Serbia a citat la rândul ei un comunicat emis de Serbian Broadcasting Corporation, care a anunţat retragerea Serbiei din acest concurs.
"Continuitatea participării Serbiei la concursul Eurovision a luat sfârşit din cauza unor motive financiare", se afirmă în acel comunicat.
Deşi Bulgaria participă cu regularitate la acest concurs, reprezentanţii săi au ajuns rareori în etapa finală.
Cea mai bună clasare a Bulgariei a fost în 2007, când duoul Elitsa Tododorva şi Stoian Iankulov au terminat concursul pe locul al cincilea, cu melodia "Voda".
Serbia a câştigat concursul Eurovision în 2007 chiar la prima participare, cu balada "Molitva", interpretată de Marija Šerifović. Serbia nu s-a calificat pentru concursul Eurovision din 2013.
Societatea Română de Televiziune (SRTv) s-a înscris la concursul Eurovision 2014, însă membrii Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române sunt cei care vor decide, pe 12 decembrie, dacă România va participa sau nu la această competiţie.