Critica bugetului - o analiză "marca" Ion Rotaru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Critica bugetului - o analiză "marca" Ion Rotaru

Proaspăt adoptatul buget de stat a început deja să intre în faza reacţiilor negative. După cum era de aşteptat, social-democraţii brăileni n-au întârziat să dea curs unei critici depreciative. Ion Rotaru, senator PSD Brăila, s-a declarat ieri, în timpul unei conferinţe de presă, total dezamăgit de structura actualului buget, etichetându-l drept "anti-naţional", principalul lui defect fiind, în viziunea acestuia, un exces de impozitare ce va avea drept consecinţă imediată adâncirea sărăciei în rândul păturilor defavorizate ale societăţii.

"Consider că acest buget este unul anti-naţional, deoarece nu este fundamentat pe absolut nicio măsură anticriză. Este, după părerea mea, un buget care a căutat doar soluţii de impozitare excesive, tratând în schimb cu dispreţ situaţia categoriilor defavorizate ale societăţii. Sigur, e un lucru bun faptul că vor creşte salariile, dar rău este că vor exista demiteri. De aici, din punctul ăsta, noi nu mai înţelegem filosofia acestui buget", a explicat Rotaru.

De asemenea, senatorul social-democrat consideră că forma bugetului este şi una deficitară la capitolul stimulării mediului de afaceri: "Un alt lips al acestui buget îl reprezintă, în opinia mea, şi faptul că nu există un sprijin real pentru stimularea mediului de afaceri".

Printre altele, Rotaru a ţinut să enumere şi câteva dintre propunerile pe care le-a făcut la întocmirea bugetului, dar care i-au fost în final respinse. "Am propus majorarea cu 3,7 - 4% din PIB pentru bugetul sănătăţii, dar mi-a fost respinsă propunerea. La fel s-a întâmplat şi cu propunerea pentru majorarea punctului de pensie cu 45%, care i s-a părut Parlamentului nerealistă", a concluzionat Ion Rotaru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro