Candidatul PNL Brăila la alegerile europarlamentare din 25 mai, dr. Cristian Pricop, susţine că partidul pe care îl reprezintă
şi-a propus flexibilizarea ajutorului de stat pentru sprijinirea unor ramuri industriale care creează locuri de muncă: metalurgia, industria grea, industria auto. De asemenea, în Parlamentul European, liberalii promit că vor lupta şi pentru măsuri economice concrete, de la eliminarea birocraţiei şi a pericolelor fiscale până la prioritizarea fondurilor europene către proiectele industriale care acoperă producţia locală. "Liberalii sunt EuroCampionii României şi singura echipă care asigură continuitate pentru realizarea proiectelor europene în beneficiul românilor", se arată în comunicatul de presă trimis "Obiectiv". În acelaşi material se mai precizează că Partidul Naţional Liberal militează şi pentru consolidarea unei politici financiare, pentru integrarea tinerilor pe piaţa muncii, industrie, energie, agricultură, infrastructură, IMM-uri, IT&C şi Tehnologie. Domenii de care depind creşterea economică şi puterea economică a României pe piaţa europeană. Mai mult decât atât, liberalii consideră că ar trebui să se prioritizeze accesarea fondurilor europene, aici criteriul principal fiind atragerea de noi companii şi implicarea unor furnizori locali. Totodată, PNL spune că va cere un moratoriu asupra legislaţiei de mediu până la finalizarea unui audit global al efectelor politicilor de climă asupra industriei, coroborat cu evoluţia numărului de locuri de muncă în industria productivă din Europa.
"Vrem să corelăm politicile industriale, de mediu şi de cercetare"
Partidul de centru-dreapta consideră că este necesară introducerea unui astfel de mecanism de coordonare a politicilor de mediu, de ajutor de stat şi a fondurilor de cercetare cu politică industrială.
"Încurajăm crearea unor poli de competitivitate"
PNL susţine axarea politicilor de sprijin european pe crearea de poli de competitivitate (Polul Sud-Muntenia/Polul Oltenia) şi clustere (asociaţii de întreprinderi şi instituţii pe criteriu regional). Concret, la nivel de partid se vrea sprijinirea iniţiativei industriei auto româneşti de a se grupa în clusterul Argeş, format din aproximativ 20 de entităţi din zona Argeş, inclusiv universitatea din Piteşti.
"Vrem să dezvoltăm industria şi fondurile pentru protejarea resurselor"
Liberalii vor, de asemenea, să susţină şi industria extractivă numai ca parte integrantă a unui ciclu industrial complet de la producţie, prelucrare până la produs finit pentru a creşte valoarea adaugată în economie. În plus, PNL vrea să încurajeze alocarea prioritară de fonduri pentru protecţia resurselor (ape, păduri) ca interes strategic şi baza de dezvoltare.
"Relansăm industria de apărare"
PNL propune integrarea companiilor din industria de apărare românească într-un conglomerat european pe structura EADS. Industria românească să se încadreze în categoria industriei uşoare, iar produsele româneşti să beneficieze de brandul şi pieţele UE şi NATO.
"Susţinem alocarea unor fonduri UE pentru industria auto"
Liberalii mai propun şi concentrarea alocărilor din programul Orizont 2020 (cu fonduri de 77 mld. euro pentru exerciţiul UE 2014-2020) pentru industria auto din România, pe următoarele direcţii de finanţare: Industrial Leadership, unde industria românească poate dispune de o parte importantă a celor 13,5 miliarde euro alocate perioadei 2014-2020; programe în parteneriat public privat precum Fabricile Viitorului cu 1,15 miliarde euro alocate; "Sustainable Process Industry", program care beneficiază de fonduri de 900 milioane euro pentru susţinerea industriei în retehnologizare, dezvoltare şi în integrarea majorităţii procesului de cercetare şi dezvoltare în piaţa locală.
Pe lista de obiective prioritare ale PNL mai figurează şi necesitatea valorificării deşeurilor în activităţi productive, dar şi promovarea programelor pentru învăţământul vocaţional. "Susţinem restructurarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în jurul programelor pentru învăţământ vocaţional ca să avem meserii de bază. Companiile trebuie stimulate să creeze centre şi programe de pregătire profesională în vederea absorbţiei de forţă de muncă", se mai arată în comunicatul de presă.
"Vrem să devenim lideri regionali în producţia de drone"
PNL îşi propune să aducă în România ultimele tehnologii din domeniul apărării şi să facă din ţara noastră lider regional în producţia de vehicule aeriene fără pilot (drone). Liberalii militează pentru întărirea Agenţiei Europene pentru Apărare şi participarea ei la iniţierea unor programe comune de producţie prin parteneriate bilaterale. În acest context, Cristian Pricop susţine că Europa are nevoie acum de toată forţa şi încrederea cetăţenilor ei pentru a-şi impune viziunea în lume: "Pentru ca viaţa românilor să fie mai bună este nevoie de legi bune şi decizii la nivelul Parlamentului European (PE) luate de oameni politici competenţi, cu experienţă în cadrul mecanismelor europene de decizie şi care au curajul să impună schimbările necesare".
PNL propune măsuri de reformare a reprezentării României la Bruxelles, în sensul legitimităţii democratice conferite de dezbaterea în Parlamentul României a politicilor europene. Această reformare este absolut necesară în opinia liberalilor, în vederea preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, în 2019.