PNL Brăila a anunţat, ieri, candidatura consilierului municipal liberal Cristian Pricop pentru un loc în Parlamentul European. Mai exact, preşedintele organizaţiei judeţene, Cătălin Boboc, deputatul Vasile Varga, viceprimarul Alexandru Dănăilă şi Ovidiu Nechita, vicepreşedinte al CJ Brăila, au subliniat în cadrul unei conferinţe de presă că Pricop a fost opţiunea organizaţiei judeţene, după o lungă perioadă de negocieri. Acesta ocupă poziţia 20 pe lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, însă, potrivit liderilor liberali brăileni, ar avea şanse să ajungă în Parlamentul de la Bruxelles chiar şi numai pentru jumătate de mandat. "Aş vrea să afirm că sunt onorat de propunerea colegilor mei şi de încrederea pe care mi-au acordat-o cu această ocazie. Este o mare responsabilitate pe care mi-am asumat-o. Cred că eficacitatea reprezentării la nivel european este mult mai mare, în sensul în care te poţi adresa cauzelor şi nu efectelor ce se produc în urbea noastră. (...) Sunt pe locul 20 pe listă, dar să discutăm despre această poziţie nu ştiu dacă este foarte important. Mai degrabă faptul că şi eu, şi organizaţia susţinem acea listă, echipa europarlamentarilor liberali români. Dacă, să zicem, nu vom penetra de la început la nivelul Parlamentului European, sigur ne vom desfăşura activitatea în comisiile interne de partid, care vor avea primul cuvânt în legislaţia europeană. Să sperăm că până la sfârşitul mandatului de 5 ani voi reuşi să am şi experienţa de a practica această activitate la nivel european", a declarat încrezător Pricop. În sprijinul consilierului municipal a venit şi deputatul Vasile Varga, care a subliniat că toţi cei înscrişi pe lista PNL vor avea un cuvânt de spus în privinţa proiectelor partidului, ce vor fi susţinute mai apoi în cadrul Parlamentului European. "Evident că făcând parte dintre toţi cei care sunt astăzi pe listă, activitatea lui Cristi va fi aceea de a sprijini toate măsurile cuvenite în coeziunea statelor membre ale comunităţii europene. Deci, nu va fi un simplu candidat pe această listă. Toţi cei care sunt astăzi candidaţi se vor întâlni lunar, vor discuta problemele puse în dezbatere în cadrul comunităţii europene. Dacă nu este eligibil mâine, probabil că va fi peste doi ani, aşa cum s-a întâmplat cu toţi ceilalţi. Ne mândrim cu Cristi Pricop", a afirmat Varga.
Dănăilă: "Discuţii au fost şi în legătură cu mine, cu Cristi, cu domnul Varga"
Prezent la conferinţă, viceprimarul Alexandru Dănăilă a confirmat că şi numele lui s-a aflat în cărţi în privinţa unei candidaturi la alegerile europarlamentare, însă singura propunere oficială către Centru a fost cea a lui Cristian Pricop. "Noi am avut mai multe discuţii legate de posibilitatea de a avea un candidat la alegerile europarlamentare. În cadrul organizaţiei s-a lansat posibilitatea de a se înscrie în această cursă mai multe persoane. Cristi Pricop este în primul rând consilier local, are o vizibilitate în momentul ăsta, are o activitate destul de bună în CLM, deşi n-a început mandatul de prima dată. A fost important pentru noi să propunem pe listă o persoană care a dovedit în viaţa privată că poate să îşi îndeplinească activităţile foarte bine. Cariera pe care o are ca medic cred că îl recomandă şi e important să avem specialişti. Întreaga organizaţie l-a susţinut. Oficial, a fost singura propunere înaintată către Bucureşti. (...) Este adevărat, discuţii au fost şi în legătură cu alţi colegi. Au fost şi cu mine, cu Cristi, cu domnul Varga", a declarat Dănăilă.
O completare a avut şi preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, care a ţinut să precizeze că şansele lui Cristian Pricop de a ajunge în plenul european vor fi şi mai mari în condiţiile în care partidul se pregăteşte să intre la guvernare din toamnă. Totodată, acesta a reamintit faptul că sâmbătă, la Sala Polivalentă Brăila va avea loc lansarea oficială a candidaţilor PNL - zona de S-E. Potrivit senatorului, la eveniment vor participa preşedintele liberal Crin Antonescu, europarlamentari, precum şi candidaţii la alegerile din 25 mai, printre care şi Ramona Mănescu, reprezentantul PNL la europarlamentare, pentru regiunea noastră.