Cristian Preda, despre organismul bolnav al PDL-ului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cristian Preda, despre organismul bolnav al PDL-ului

"E un lucru cunoscut că nu am fost niciodată pe placul celor numiţi greii partidului, pentru că erau feseniştii de la începutul anilor '90. Ăştia nu ne-au iubit niciodată! Nici eu n-am iubit FSN-ul, vă spun sincer, şi n-am intrat în PDL pentru rădăcinile sale feseniste, am intrat în PDL crezând că e un partid al viitorului. Feseniştii de vârstă înaintată, ca să zic aşa, mă rog, unii dintre ei sunt tineri, dar au rămas fesenişti, ei nu ne-au iubit niciodată", a declarat Preda.
PDL-ului îi lipseşte "o viziune politică clară", acuză el, adăugând că "o organizaţie care nu ştie să atragă idei şi oameni noi are o serioasă problemă de sănătate". În acelaşi registru a comentat Preda declaraţia lui Cezar Preda de marţi, prin care îi îndemna pe reformatori să părăsească PDL şi să-şi facă alt partid. "Vedeţi că de fiecare dată când unele dintre aceste convingeri sau angajamente sunt exprimate public, s-a întâmplat de pildă săptămâna trecută la Hilton, la întâlnirea consacrată noii şcoli a dreptei, ori partidul e absent, ori partidul reacţionează nervos, punându-ne la punct. Am văzut şi o declaraţie a lui Cezar Preda, care nu găseşte altceva mai bun de făcut atunci când dă peste idei noi decât să spună: Plecaţi cu ele de aici!. (...) Asta este o reacţie de organism bolnav!", a mai afirmat Cristian Preda.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro