Cristian Preda crede că a fost uneori nedrept cu Emil Boc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cristian Preda crede că a fost uneori nedrept cu Emil Boc

Preda consideră că relansarea discuţiei despre schimbarea premierului va fi relansată după Convenţia Naţională a PDL, în funcţie de rezultatele acesteia. Pedelistul a menţionat faptul că există precedente în politica românească prin care numirea unor tehnocraţi la Palatul Victoria a avut ca ţintă şi recredibilizarea partidelor care susţineau un anumit guvern. "Au existat perioade în care schimbarea premierului a dus la o recredibilizare a politicii guvernamentale. În primul rând sub premierii tehnocraţi, independenţi, în momentul numirii lor. Îi am în vedere aici pe Theodor Stolojan, în 1991, pe Mugur Isărescu, în 1999. Asemenea intrări ale unor oameni care nu erau angajaţi politic au schimbat percepţia asupra Guvernului, dar nu şi asupra partidelor care au imaginat aceste schimbări. PNţCD, atunci când a acceptat numirea lui Mugur Isărescu, a fost destul de dezorientat şi până la alegerile din 2000 nu şi-a regăsit suflu (...) Evident, o schimbare de premier are ca ţintă şi recredibilizarea partidului sau a partidelor care susţin guvernul", a declarat Preda, într-un interviu acordat ziarului "Adevărul".

Eurodeputatul crede că şi Emil Boc ar fi de acord să plece de la Guvern dacă soluţia găsită ar duce la recâştigarea încrederii. "În opinia mea, e preferabil întotdeauna să ai un premier politic, şi nu unul care să vină din afara politicii. Responsabilitatea politică e importantă. Sigur că, dacă am putea găsi o soluţie în interiorul Partidului Democrat Liberal, care să aducă un plus de credibilitate, cred că şi Emil Boc ar subscrie unei asemenea soluţii. Nu, nu mă feresc s-o spun", a mai arătat el.

Preda a admis că, uneori, criticile pe care i le-a adus premierului au fost nedrepte şi a apreciat că liderul PDL nu se agaţă de funcţia din Executiv. "Eu am fost în unele momente nedrept cu Emil Boc şi poate am apăsat prea mult pe un registru critic, însă nu i-a fost uşor. Nu e cineva care să se agaţe de scaun cum a făcut-o, săracul, Radu Vasile, care nu mai voia să plece din Palatul Victoria. Pe de altă parte, există nişte mecanisme în interiorul partidului care nu produc foarte uşor asemenea soluţii", a spus Cristian Preda referitor la schimbarea primului-minstru adăugând că numărul pedeliştilor care sesizează urgenţa recredibilizării partidului este în creştere.

Întrebat dacă apreciază că Emil Boc va fi premier şi la 31 decembrie 2011, Preda a răspuns: "Cred că doar el ştie. Pentru că depinde în foarte mare măsură de decizia pe care el însuşi o ia. El e conştient de toate soluţiile pe care le avem în faţă ca partid în acest moment. În bună măsură, lucrurile astea depind de el. E departe de a fi cineva care poate fi împins în orice direcţie vrei."

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro