Competiţia a fost una extrem de interesantă, cu multe surprize plăcute şi cu o inedită configuraţie a clasamentelor la toate cele trei turnee.
La avansaţi, la categoria de vârstă 15 ani, s-a impus Cristian Lumperdean, pe locul secund s-a clasat Iulia Bogdan, iar pe al treilea Dragoş Fromea.
La celelalte categorii de vârstă de la această secţiune, câştigători au fost Adina Chiriţă la 10 ani, Maria Dimache la 12 ani, Ioana Ichim la 14 ani. La această categorie de vârstă, pe podium au mai fost Teodora Soare şi Maria Grădeanu.
Victoria în turneul B i-a revenit lui Rareş Mircea, şahist care s-a instalat în fruntea clasamentului încă de la primele runde, pe locul al doilea s-a clasat Teodor Minea, iar pe al treilea Valentin Anton.
La fete, 10 ani câştigătoare a fost Ştefania Antohi.
Podiumul la turneul C a fost ocupat în ordine de David Cotigă, Robert Calistru şi Drăghici Laurian.
Primul loc la fete i-a revenit Mariei Rolea, iar pe locul al doilea s-a clasat Alexandra Pitic.
Mihnea Costescu şi Roberta Anton, ambii în vârstă de 5 ani, au fost desemnaţi cei mai mici participanţi.
Câştigătorii, toţi legitimaţi la Orizont 64, au primit din partea DJST cupe, medalii, diplome, rechizite şcolare, tricouri şi dulciuri, festivitatea de premiere fiind oficiată de Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului organizator.
"A fost o competiţie extrem de interesantă, cu multe surprize, pe parcursul căreia copii şi juniorii brăileni au făcut o repetiţie utilă înaintea «Festivalului şahului brăilean», concurs ajuns la ediţia a XII-a", a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului "Orizont 64".