Cristian David nu scapă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cristian David nu scapă

Judecătorii instanţei supreme menţin interceptările SRI din dosarul lui Cristian David, respingând ca inadmisibilă cererea fostului ministru al Internelor de înlăturare a interceptărilor ca mijloace de probare a presupuselor fapte de corupţie de care îl acuză procurorii DNA.
Prima decizie luată de o instanţă după ce Curtea Constituţională a decis că sunt neconstituţionale interceptările făcute de SRI la cererea procurorilor a fost luată vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul lui Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte. Instanţa a decis să păstreze, în dosarul instrumentat de DNA, interceptările făcute cu ajutorul SRI în dosarul lui Dragoş Băsescu, chiar dacă se află în procedură de cameră preliminară.
Tot într-un dosar DNA, o decizie similară a fost luată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii ICCJ au decis să păstreze probele obţinute cu ajutorul SRI în dosarul Veronică Slăvilă, o apropiată a clanului Cămătarilor. Decizia poate fi invocată ca precedent de către anchetatori.

Avocaţii au cerut

Avocaţii lui Cristian David au cerut vineri instanţei supreme să dispună înlăturarea din dosarul său a tuturor probelor, mijloacelor de probă, înregistrărilor ambientale şi interceptărilor telefonice care au fost obţinute cu participarea altor organe decât cele enumerate la articolul 55 din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale. Cererea lui David a fost respinsă, luni, ca inadmisibilă.
Potrivit unor surse judiciare, David a dorit înlăturarea întregului ansamblu probator de la dosarul său, pentru ca apoi să solicite achitarea din lipsă de probe.
Judecarea procesului fostului ministru al Internelor va continua la ICCJ în 5 aprilie.
Avocaţii lui Cristian David au mai cerut vineri judecătorilor instanţei supreme să nu ţină cont nici de declaraţiile de martor legate de interceptările SRI din dosarul de corupţie al fostului ministru al Internelor. Avocaţii au arătat că dacă vor fi excluse din dosar şi declaraţiile de martor care se leagă de aceste interceptări, ar mai rămâne doar două denunţuri şi o serie de acte nesemnificative.
Cristian David este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la Bîgiu, atunci prefectul judeţului Buzău, în sprijinul unei persoane care revendicase un teren de 15 hectare în municipiu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro