Criminalul de la Gura Călmăţui, pentru a doua oară puşcărie pe viaţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criminalul de la Gura Călmăţui, pentru a doua oară puşcărie pe viaţă

• judecătorii Curţii de Apel Galaţi au respins apelul declarat de Fănel Milea, brăileanul condamnat de două ori la detenţie pe viaţă • anul trecut, criminalul în serie Milea a violat şi ucis o bătrână în vârstă de 83 de ani, din satul Gura Călmăţui, Berteştii de Jos • în 1994, acelaşi individ primise prima condamnare pe viaţă, pentru omor deosebit de grav, viol, perversiune sexuală, lipsire de libertate şi tâlhărie, după ce a ucis cu sânge rece doi bătrâni • culmea, criminalul a fost ulterior liberat condiţionat, cu o “coadă” de 28.000 de zile de închisoare

 

Sentinţă definitivă pentru brăileanul care, din '90 încoace, a curmat trei vieţi.

Fănel Milea, în vârstă de 53 de ani, originar din comuna Viziru, a fost condamnat definitiv, a doua oară, la detenţie pe viaţă, după ce a fost arestat, trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi omor calificat. Criminalul în serie a contestat sentinţa dată de judecătorii Tribunalului Brăila (în luna iunie), însă magistraţii Curţii de Apel Galaţi i-au respins apelul. Criminalul în serie şi-ar putea petrece restul vieţii într-o închisoare de maximă siguranţă.

Fănel Milea a mai fost condamnat la detenţie pe viaţă, în anul 1994, după ce

omorâse doi bătrâni din Botoşani. Asasinul fusese trimis în judecată pentru omor deosebit de grav (cu două victime), viol, perversiune sexuală, lipsire de libertate şi tâlhărie. Culmea, deşi omorâse cu sânge rece doi vârstnici, pe 11 noiembrie 2013, criminalul a fost pus în libertate, cu un rest de 28.327 zile de închisoare rămase neexecutate. Doi ani mai târziu, în iunie 2015, Milea a ucis din nou, iar victima a fost tot o persoană în vârstă. El a batjocorit-o şi a ucis-o pe Vasilica Grosu, de 83 de ani, din satul Gura Călmăţui, comuna Berteştii de Jos.

Demn de amintit este faptul că, anul acesta, judecătorii brăileni au mai pronunţat o condamnare pe viaţă. În luna aprilie, Leonard Stan, în vârstă de 53 de ani, criminalul de pe strada Danubiului 13, a fost condamnat la detenţie pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, după ce şi-a ucis concubina în bătaie. Leonard Stan a curmat şi el două vieţi, la interval de 23 de ani.

 

“Lupul păru-şi schimbă, dar năravul ba”

Liberat condiţionat din puşcărie, în noiembrie 2013 – după ce petrecuse mai bine de două decenii după gratii – Fănel Milea nu a scăpat nicidecum de obsesia de a viola şi a ucide persoane vârstnice, dar rudele de la Viziru nu bănuiau nimic.

În primăvara anului trecut, precizează procurorul criminalist Mircea Ciutac, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila - magistratul care a coordonat ancheta penală în dosarul “Milea” - asasinul le vindea peşte sătenilor din Gura Călmăţui, împreună cu un amic de-al său, Sandu, zis “Nicu Boiangiu” sau “Căpitanul”. Printre clienţi s-a numărat şi Vasilica Grosu, de 83 de ani, care locuia singură într-o casă de la marginea satului.

În seara zilei de 21 iunie 2015, Fănel Milea a mers la magazinul “La Frendu” SRL din Gura Călmăţui, de unde şi-a cumpărat o sticlă de lichior, cu toate că era în stare de ebrietate. A revenit la magazin după vreo oră şi jumătate şi a mai cumpărat o sticlă de lichior, o pâine şi jumătate de kilogram de guşă afumată de porc. Spre ghinionul lui, la plecare, Milea şi-a pierdut cuponul de pensie în magazin. În aceeaşi noapte, s-a hotărât să o violeze pe bătrâna de 83 de ani. Procurorul de caz precizează: “Datorită faptului că era întuneric şi ploua abundent, în interiorul curţii inculpatul Milea Fănel s-a împiedicat şi a căzut, murdărindu-se de pământ pe mâni, apoi a început să caute o cale de acces în interiorul locuinţei, lăsând urme pe perete, pe o uşă încuiată, pe plasa unei ferestre, pe fereastra de lângă uşa de acces în locuinţă (pe care a spart-o accidental) şi pe uşa de acces. Profitând de faptul că uşa era descuiată, inculpatul a pătruns într-un corp de clădire compus din două încăperi, în care locuia victima”.

 

Bătută, violată şi ucisă în propria casă

Anchetatorii spun că, din pricina vârstei, Vasilica Grosu se deplasa cu mare greutate, folosindu-se de două bastoane. Cu toate acestea, s-a luptat până la moarte cu asasinul care dăduse buzna în casa ei.

Confruntarea a avut loc în prima cameră a imobilului, unde se afla victima. Enervat că întâmpină rezistenţă, criminalul a lovit-o pe bătrână cu pumnii şi cu picioarele şi i-a smuls părul din cap. Din pricina beţiei, Milea a vomitat, lăsând nenumărate probe la locul faptei, iar aceste probe aveau să-l înfunde pe viaţă.

După ce a fost bătută cu bestialitate, victima a fost târâtă în a doua încăpere, unde a fost violată, pentru că nu mai opunea rezistenţă. Concomitent, bestia cu chip de om continua să o lovească cu pumnii şi cu picioarele. Milea i-a comprimat victimei toracele, provocându-i fracturi şi rupturi ale organelor interne, leziuni grave în urma cărora a decedat. Deşi beat, Milea a încercat să strângă covorul şi feţele de masă din odaia unde avusese loc crima, ca să şteargă urmele, însă nu a reuşit, după care a părăsit locul faptei.

Criminalul de la Gura Călmăţui a fost ridicat la scurt timp din locuinţa din Viziru, unde locuia împreună cu fratele şi cumnata. Deşi probele adunate împotriva sa erau covârşitoare, criminalul a negat că ar fi fost în satul Gura Călmăţui şi că ar fi violat-o şi ucis-o pe Vasilica Grosu. La un moment dat, Milea a spus că nici măcar nu ştie unde se află satul Gura Călmăţui. Asta în condiţiile în care purta încă pe faţă urme de lovire şi zgâriere, provocate de bătrâna care se luptase pentru viaţa ei.         

Fănel Milea a afirmat că, de beat ce era, nu-şi mai aminteşte mai nimic din noaptea crimei şi că nu o cunoaşte pe bătrâna violată şi omorâtă cu atâta cruzime. Opt martori au declarat, însă, că asasinul obişnuia să vândă peşte împreună cu “Nicu Boiangiu” şi că victima se numărase printre clienţi. La un moment dat, bătrâna de 83 de ani îi spusese unui vecin că se teme de Milea, “deoarece mai intrase de câteva ori în locuinţa sa şi se certaseră”.

Procurorul de caz preciza, la finalizarea anchetei, că trei sătence îl văzuseră pe criminal la magazinul unde făcuse cumpărături (şi unde îşi pierduse cuponul de pensie), iar în faţa porţii victimei au fost găsite obiecte care-i aparţineau lui Milea. În curtea bătrânei, criminalul îşi uitase şapca năclăită de noroi şi o gheată cu care fusese încălţat. Nu în ultimul rând, asasinul de la Gura Călmăţui a fost dovedit de resturile alimentare pe care le lăsase la locul faptei şi care au fost analizate de criminalişti.

Nu e de mirare că două instanţe la rând au l-au condamnat la puşcărie pe viaţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro