Criminalul de la Căldăruşa, condamnat definitiv | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criminalul de la Căldăruşa, condamnat definitiv

Decizie definitivă în cazul crimei petrecute la sfârşitul lunii octombrie 2013, în satul Căldăruşa, comuna Traian. După ce, în ziua de 28 ianuarie 2014, judecătorii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe Mircea Constantin, în vârstă de 26 de ani (individ cu antecedente penale) la 12 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, Curtea de Apel Galaţi a respins, zilele acestea, apelul inculpatului, astfel că sentinţa primei instanţe a rămas definitivă. Constantin a fost obligat să plătească rudelor celui pe care l-a omorât în bătaie suma totală de 83.000 de lei reprezentând cheltuieli de înmormântare şi daune morale. La acestea se adaugă cheltuielile de judecată.
Mircea Constantin a fost arestat şi trimis în judecată (în luna decembrie) pe motiv că, în noaptea de 28/29 octombrie 2013 şi-a ucis cu brutalitate tatăl vitreg, lovindu-l cu pumnii şi cu picioarele, după care l-a târât prin curtea casei şi l-a aşezat în pat. Ulterior, criminalul a sunat la serviciul pentru urgenţe 112 şi s-a predat poliţiştilor. Ion Apostu, de 46 de ani, bărbatul ucis în bătaie, n-a schiţat niciun gest de împotrivire, pentru că era ameţit de alcool. Călcat pur şi simplu în picioare, Apostu a decedat la scurt timp, în urma leziunilor grave provocate de agresor în zona creierului, a plămânilor, ficatului şi inimii. Culmea, victima şi criminalul consumaseră împreună alcool timp de patru ore.
Potrivit dosarului penal, Ion Apostu, domiciliat în satul Căldăruşa, comuna Traian, trăise 8 ani în concubinaj cu mama lui Mircea Constantin (până în anul 2010), iar în urma neînţelegerilor marcate de violenţă şi alcool, cei doi s-au separat. Mircea îi purta pică tatălui vitreg, deşi continuau să păstreze legătura.
Aşa se face că, în ziua de 28 octombrie 2013, Mircea Constantin împreună cu un amic de-al său au mers în vizită la Ionel Nenişcu, vecinul lui Ion Apostu. La ora 18.00, gazda i-a cerut inculpatului să se ducă acasă la Apostu şi să-l roage să le cumpere cafea. Acesta a refuzat să dea curs cererii, dar l-a invitat pe Mircea, fiul vitreg, să se cinstească cu vin.
După o oră, acasă la Ion Apostu au venit şi prietenii lui Mircea Constantin şi, preţ de jumătate de oră, toţi patru au consumat băuturi alcoolice. După ora 19.00, rămaşi singuri, Apostu şi Constantin au continuat să consume vin, până în jurul orei 22.00. După atâtea ore de chef, Mircea Constantin a ieşit în curte şi s-a îndreptat către poartă, cu intenţia de a se întoarce la domiciliul lui Nenişcu. A venit şi Ion Apostu la poartă şi atunci a izbucnit scandalul. Procurorul criminalist precizează:
"Între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict verbal spontan, iar inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură de pumn în zona feţei, aceasta căzând la pământ. În continuare, inculpatul i-a aplicat victimei numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele în cap, torace şi abdomen, până când victima a rămas fără cunoştinţă. După ce a primit prima lovitură de pumn şi a căzut, victima nu a încercat să se apere în niciun mod şi nu a strigat după ajutor, un factor determinant al atitudinii sale fiind, probabil, alcoolemia de 3,55 grame la mie". Criminalul era şi el ameţit de alcool. La mai bine de şapte ore de la comiterea crimei, avea 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După ce l-a făcut una cu pământul, agresorul l-a prins pe bietul om de haine şi l-a târât în casă, apoi l-a urcat în pat şi s-a dus la domiciliul vecinului Nenişcu, de unde a apelat numărul unic de urgenţe 112. Constantin le-a spus operatorilor că a luat viaţa unui om şi că vrea să se predea poliţiei. A fost încătuşat în aceeaşi noapte, la ora 23.55. Concomitent, oamenii legii au efectuat cercetări la locul faptei. S-a constatat că victima avea la nivelul feţei 12 leziuni grave, sânge inhalat în căile respiratorii şi plămâni, dublă fractură a sternului, cinci coaste rupte, ficatul făcut praf şi alte leziuni la nivelul miocardului. 12 sunt şi anii de puşcărie pe care urmează să-i execute autorul crimei de la Căldăruşa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro