Crima oribilă din Vărsătura. Judecata | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crima oribilă din Vărsătura. Judecata

procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.I.M., aflat în stare de arest preventiv, pentru omor calificat prin cruzimi • fapta a fost comisă în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, asta după ce inculpatul de 76 de ani şi victima de 45 de ani, fostul ginere, au consumat alcool împreună, însă apoi a izbucnit conflictul • pe fondul unei stări de ură faţă de victimă, inculpatul l-ar fi lovit în mod repetat cu cuţitul, până când acesta a decedat, apoi l-ar fi stropit cu benzină şi l-ar fi incendiat trupul neînsufleţit a fost descoperit de fiica bătrânului acuzat de omor, cea care îi fusese soţie decedatului

 

Septuagenar din Vărsătura trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de omor calificat prin cruzimi. Inculpatul T.I.M. este acuzat că şi-ar fi înjunghiat fostul ginere, în curtea locuinţei, apoi l-ar fi stropit cu benzină şi ar fi dat foc trupului neînsufleţit. Oribila crimă a fost comisă în luna ianuarie, decedatul fiind recunoscut chiar de către fiica bătrânului, adică fosta soţia a celui ucis, în vârstă de 45 de ani. Bătrânul acuzat de omor a motivat că nu îl recunoştea pe cel găsit mort în curte, deşi chiar el era acuzat că i-ar fi luat viaţa bărbatului. După descoperirea macabră, fiica bătrânului a dat alarma la numărul de urgenţă 112. Inculpatul şi victima locuiau împreună, însă în case diferite situate în aceeaşi curte din sat Vărsătura, ambii fiind consumatori de alcool.

După cum arată procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, la data de 10 ianuarie 2020, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată de către o femeie din comuna Chiscani, sat Vărsătura, cu privire la faptul că fostul său soţ se află decedat, prezentând urme de violenţă, în curtea domiciliului tatălui ei. La faţa locului s-au deplasat organele de poliţie, medicul legist şi procurorul criminalist, constatându-se că în curtea imobilului se afla decedat un bărbat. Potrivit procurorului, din actele medico legale emise de medicul legist, a reieşit că moartea victimei T.R. a fost violentă şi s-a datorat “şocului mixt-hemoragic şi post combustional consecinţa unui politraumatism cu multiple plăgi tăiate profunde şi superficiale pătrunzând  partea cefalică (scalp, regiunea facială), gâtul, antebraţul şi mâna dreaptă, mâna stângă prezentând leziuni de autoapărare, plăgi regiunea parieto-occipitală, precum şi arsuri prin flacără de gradul II şi III pe circa 85% din suprafaţa corporală”. S-a stabilit că decesul victimei s-a produs la circa 1 oră – 1,5 oră de la traumatismele suferite, moartea datând din noaptea de 09/10 ianuarie 2020.

Potrivit anchetatorilor, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.I.M., medicul legist a constatat conform fişei de constatări preliminare că prezenta leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure, precum şi arsuri ale părului capilar, regiunii sprâncenoase dreapta şi pavilion auricular drept, produse prin acţiunea locală a flăcării în noaptea de 09/10 ianuarie 2020.

 

Cum s-a ajuns la crimă. Fostul socru a vrut să scape definitiv de fostul ginere

 

Procurorul de caz a stabilit că inculpatul T.I.M. (socrul defunctului) şi victima T.R. (ginerele inculpatului) locuiau de peste 20 ani în aceeaşi curte, din comuna Chiscani. Aceştia locuiau împreună din momentul în care fiica bătrânului s-a căsătorit cu bărbatul care avea să fie ucis. Cei doi au locuit într-o casă pe care şi-au construit-o în acea curte, casă situată la aprox. 150 - 200 m distanţă de locuinţa inculpatului. Potrivit anchetatorilor, în anul 2019, aceştia au divorţat, iar femeia s-a mutat în altă parte, iar victima a rămas să locuiască în continuare acolo unde se afla şi fostul socru. Atât victima, cât şi inculpatul, consumau frecvent alcool împreună.  După cum arată procurorii, în acest context, cei doi se certau frecvent, aspect confirmat de fosta soţie a bărbatului şi martorii vecini, aceştia văzându-i certându-se precum şi cu echimoze la nivelul feţei. “Personalitatea, putem spune agresivă şi răzbunătoare, a inculpatului rezultă şi din expertiza psihiatrică efectuată la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, unde urmare examinării sale şi discuţiilor purtate cu acesta arată că: «am văzut unu' în negru, l-am lovit cu un lemn, i-am tăiat gâtul cu un cuţit; am aruncat pânze, paie şi i-am dat foc; m-am dus să mă culc; n-am niciun regret, parcă nici nu l-am avut în curte; păi ce, el când o bătea pe fată îi părea rău?»“, arată anchetatorii.

În urma anchetei efectuate s-a stabilit faptul că, în data de 9 ianuarie, după se înnoptase, victima T.R. a venit la inculpat în casă pentru a sta la masă împreună, acesta aducând o oală cu mâncare. La masă, inculpatul a scos o sticlă de 0,5 litru de rachiu. Cei doi ar fi stat împreună circa 5-6 ore, au consumat rachiul şi 5 litri de vin, din care s-a mai găsit în vasul menţionat foarte puţin alcool. În jurul orelor 22.00, arată procurorul, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict între cei doi bărbaţi, conflict care avea la bază printre altele faptul că inculpatul dorea ca victima să plece din curtea sa, urmare divorţului de fiica sa. Aceasta era o problemă mai veche care îl nemulţumea pe inculpat.

Inculpatul a ieşit după ginerele său şi l-a atacat cu un cuţit, după ce acesta a ieşit din casa lui. “Ca urmare a loviturii primite cu obiectul tăietor şi fiind sub influenţa alcoolului, victima nu a reuşit să riposteze şi să înlăture atacul. În aceste condiţii prielnice inculpatului, bărbatul a fost doborât la pământ de socru care s-a urcat pe pieptul acestuia şi cu un cuţit din gospodărie (cu lungimea de 33 cm şi lamă de 19 cm), l-a tăiat la cap, cu precădere pe faţă, şi pe gât, provocându-i o sângerare abundentă. Încercând să se apere, victima a fost tăiată şi la mâna dreaptă. Menţionăm că nicio rană nu a fost atât de gravă încât să conducă la decesul victimei. În timp ce victima agoniza, inculpatul a luat un PET cu benzină, a turnat o cantitate nu foarte mare pe hainele acestuia, apoi, cât încă trăia, l-a incendiat, producându-i o moarte în chinuri”, a stabilit procurorul de caz.

Se precizează că astfel se explică şi arsurile identificate de medicul legist, în zona capului inculpatului (arsuri ale părului capilar, regiunii sprâncenoase dreapta şi  pavilion auricular drept, produse prin  acţiunea locală a flăcării) .

Inculpatul nu a recunoscut fapta, el arătând că sângele de pe cuţit provenea de la una sau două găini tăiate de el, în preajma sărbătorii de Crăciun, dar expertiza genetică efectuată în cauză a arătat că, pe cuţit se  afla sânge uman, respectiv chiar cel al victimei. Chiar şi a doua zi, pe hainele cu care s-a prezentat în faţa organelor de anchetă, inculpatul prezenta unele urme de sânge, dar şi pe picioare şi pe faţă.

 

Inculpatul a spus că nu îl recunoaşte pe mortul din curtea sa

 

După comiterea faptei, în noaptea de 9 ianuarie, arată procurorul, inculpatul T.M.I. s-a dus la un vecin de-al său şi i-a spus că “are un mort în curte sa dar nu ştie cine este, motiv pentru care l-a rugat pe martor să vină în curtea sa şi să-l identifice.” Vecinul a spus că i-a fost frică să meargă la el şi nici nu a îndrăznit să sune 112, pentru că nu ştia dacă este adevărat. Vecinii au încercat să îl sune pe fostul ginere al bătrânului, însă nu a răspuns nimeni la telefon.

Potrivit anchetatorilor, a doua zi dimineaţă, inculpatul l-a acoperit pe T.R. cu o folie de plastic care a rămas pe el până au venit organele de urmărire penală pentru cercetarea la faţa locului. După cum arată procurorul, inculpatul a continuat să meargă la casele vecinilor pentru a găsi persoane dispuse să vină în curtea sa pentru a identifica victima, întrucât el “nu ştia cine este”.

Inculpatul a sunat-o chiar pe fiica sa şi i-a spus să vină la el acasă “pentru a recunoaşte un cadavru ce se afla în curtea sa”. Ca urmare, fiica sa a apelat  112, pe mama defunctului şi un alt martor, după ce a recunoscut victima ca fiind fostul său soţ. La scurt timp au sosit organele de cercetare penală în prezenţa cărora inculpatul a declarat: „Dudulea, să-ţi las cardul, că pe mine mă arestează”. Fiind întrebat despre aceasta de fiica sa, inculpatul i-a spus că în seara precedentă a mâncat şi a consumat alcool cu ginerele, după care acesta a plecat acasă, iar el a adormit şi nu îşi mai amintea altceva. Iar în acea dimineaţă, de 10 ianuarie, el a găsit cadavrul despre care spunea că nu ştia cine este, motiv pentru care ar fi apelat-o pe fiică. Totuşi, după cum arată anchetatorii, cu ocazia intervievării sale la  INML “Mina Minovici Bucureşti”, inculpatul a descris modul sadic în care  l-a tăiat şi incendiat pe  fostul ginere.

Inculpatul a fost arestat şi acum s-a dispus trimiterea în judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro