* ucraineanul ucigaș, prins la Iași, a fost audiat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și și-a recunoscut fapta * victima și ucraineanul acuzat de omor ar fi avut un conflict verbal legat de competențele profesionale ale autorului și sumele de bani pe care acesta le-ar fi câștigat nejustificat * arma crimei a fost aruncată cel mai probabil în Dunăre, după cum au stabilit anchetatorii, întrucât a fost găsit un geam spart pe navă, iar arma, cel mai porbabil un topor, nu a fost găsită la locul crimei * suspectul de crimă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Ucraineanul acuzat de crimă, pe un vas aflat pe fluviul Dunărea din zona portului Brăila, a fost audiat de procurori și reținut, iar ulterior Tribunalul Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului cauză, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila. Între victimă și agresor existau certuri frecvente, întrucât ambii vroiau postul de mecanic. Anterior atacului violent, victima și ucraineanul acuzat de omor ar fi avut un conflict verbal legat de competențele profesionale ale autorului și sumele de bani pe care acesta le-ar fi câștigat nejustificat
Potrivit anchetatorilor, s-a stabilit că la data de 9 februarie, nava Hron – 2, cu pavilion Slovacia, având la bord echipaj de naționalitate Ucraina, respectiv 5 membri, a ajuns pe fluviul Dunărea în zona portului Brăila, în jurul orei 17.00, pornind din Ucraina cu o barjă încărcată cu ulei de floarea soarelui ce urma să fie descărcată în România.
Echipajul navei era format din victima R.D., în vârstă de 43 de ani, autorul P.Y. în vârstă de 32 de ani, căpitanul secund, căpitanul principal și un alt angajat.
”Din audierile membrilor echipajului, a rezultat faptul că în ultima vreme, între victimă și suspect, s-a iscat o stare conflictuală, pornind de la faptul că victima îi adresa jigniri tot mai des și făcea aprecieri cu privire la competențele profesionale ale acestuia, iar de multe ori îi spunea că nu își merită postul de mecanic și nici banii pe care îi câștigă”, au stabilit anchetatorii.
Astfel, pe fondul certurilor dintre cei doi, în seara de 9 spre 10 februarie, după ce cei cinci membri ai echipajului au servit masa împreună, trei angajați s-au retras în cabinele lor pentru odihnă, iar victima și suspectul au rămas împreună pentru a-și continua atribuțiile pentru a menține în siguranță nava pe apă, în apropierea portului Brăila, urmând ca în data de 10 februarie să vină în port pentru descărcarea cantității de ulei.
Pe parcursul nopții, inculpatul P.Y. , prin repetate lovituri cu un obiect tăietor-despicător, aplicate la nivelul capului și al brațului drept, a ucis victima R.D. în timp ce se aflau în cabina acestuia din urmă.
Potrivit anchetatorilor, după ce l-a ucis pe mecanic, inculpatul a ridicat un capac aflat în podeaua cabinei și a aruncat cadavrul într-o încăpere aflată sub cabină, cu capul în jos, astfel au rămas doar picioarele în afară, în această poziție fiind găsită victima de organele de poliție. La fața locului au fost identificate numeroase urme de sânge, atât pe pereții cabinei, cât și pe lenjerie și pe podea, geamul cabinei fiind spart, dovadă că suspectul ar fi aruncat arma crimei în fluviul Dunărea, prin acest orificiu, întrucât la fața locului nu a fost identificat obiectul tăietor-despicător, cel mai probabil vreun topor, cu care victima a fost ucisă.
Audieri printre membrii echipajului. Autorul a reușit să fugă de pe vas
La data de 10 februarie, anchetatorii au audiat mebrii echipajului, iar aceștia au spus că în cursul nopții victima și ucraineanul acuzat de omor ar fi avut un conflict verbal legat de competențele profesionale ale autorului și sumele de bani pe care acesta le-ar fi câștigat nejustificat. Practic, R.D. considera că merita mai mult postul de mecanic al lui P.Y., întrucât era mai bine calificat și din acest motiv cei doi intrau frecvent în conflict.
După comiterea crimei, din noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.00, P.Y. a intrat în cabina căpitanului și l-a amenințat cu un cuțit și i-a cerut să îl ajute să ajungă la mal, spunându-i că l-a agresat și l-a omorât pe R.D.
După cum au arătat surse din rândul anchetatorilor, cei doi au purtat discuții despre cele întâmplate, iar autorul a reușit să se calmeze după ce căpitanul a anunțat șefii ierarhici, care l-au contactat chiar pe tatăl autorului cu care acesta a purtat o discuție telefonică,
Toți membrii echipajului s-au trezit și s-au continuat discuțiile cu suspectul P.Y. căruia i s-a atras atenția cu privire la gravitatea faptei comise și cu privire la faptul că trebuie anunțate organele de poliție.
Căpitanul principal a aluat legătura cu Căpitănia Portului Brăila și a solicitat prezența poliției și a unui echipaj al ambulanței. În momentul acostării în port, inculpatul a fugit de la bordul navei, chiar în momentul în care mașina de poliție ajungea la fața locului, așa cum rezultă din declarațiile martorilor.
Suspectul nu avea voie să coboare de pe navă
La data de 10 februarie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila s-a înregistrat adresa de la Poliția de Frontieră prin care s-a menționat faptul că inculpatul P.Y., membru în echipajul împingătorului cu pavilion Slovacia a coborât de la bord după acostarea navei în zona Portului Brăila. El a intrat ilegal pe teritoriul României, fără a poseda permis de coborâre pe uscat și fără a îndeplini condițiile de intrare ale persoanelor țărilor terțe și nu a mai revenit la bordul navei. ”Din acțiunile inculpatului și a probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că intrarea în țară a numitului P.Y. s-a realizat în scopul sustragerii de la răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii de omor asupra numitului R.D.”, arată anchetatorii.
Fiind audiat, după ce a fost prins la Iași, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii de omor, arătând că l-a ucis pe R.D. din cauza comportamentului pe care acesta îl avea la adresa sa, aplicându-i lovituri repetate în timp ce acesta se afla în cabina sa și dormea.
Conform fișei de constatări preliminare a Serviciului de Medicină Legală Brăila, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat ”insuficienței cardio-respiratorii acute prin asfixie mecanică cu sânge, consecință a unui politraumatism cu plăgi tăiate și despicate de la nivelul extremității cefalice, traumatism cranio-facial și cranio-cerebral grav, cu fractură complexă de masiv facial, fractură complexă craniană. Victima prezenta plăgi despicate la nivelul mâinii drepte, survenite probabil ca urmare a unei acțiuni de apărare”.