De precizat ca detinatorii de vaci care nu au solicitat o cota individuala de lapte, incepind cu 1 aprilie 2007 nu-si vor mai putea comercializa productia nici catre fabricile de prelucrare, nici pe piata libera. In plus, ei nu vor beneficia de nici o subventie sau ajutor financiar, nici din partea comunitatii europene, nici de la bugetul de stat.
La nivel national, 80% din cota a fost solicitata
Situatie asemanatoare si la nivel national, rezultatele finale indicind ca pina la 31 octombrie au fost depuse circa 780.000 de cereri, din care 550.000 pentru vinzari directe, si aproape 235.000 pentru livrari catre fabricile de procesare. Si in acest caz rezultatele sint apreciate ca multumitoare, desi in Romania sint inregistrati peste 1 milion de crescatori de bovine.
Totusi, primele estimari cantitative arata ca la nivel national cererile depuse acopera circa 80% din cota atribuita de Uniunea Europeana, drept pentru care ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat ca vrea sa ceara Guvernului prelungirea termenului de solicitare a cotei.
Cota stabilita pentru Romania este de 3,057 milioane de tone, din care 1,1 milioane tone pentru livrari catre fabricile de prelucrare si circa 1,9 milioane tone pentru vinzari directe.
Coroborind aceste date, reiese ca cele 84.500 de tone de lapte atribuite judetului nostru reprezinta aproape 3% din cota nationala.