Cresc cererile pentru vaccinarea la medicii de familie, în Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cresc cererile pentru vaccinarea la medicii de familie, în Brăila

* ”Vaccinarea decurge nesperat de bine!”, este declarația unui medic de familie, din municipiul Brăila, care s-a alăturat campaniei de vaccinare la cabinet și s-a arătat extrem de mulțumit de reacția pacienților * până acum, la Brăila sunt 10 medici de familie care au început imunizarea în cabinete, iar lista rămâne deschisă * potrivit ISU Brăila, medicii de familie au vaccinat, până acum, la cabinete 185 de persoane cu serul de la Johnson & Johnson și nimeni nu a semnalat reacții adverse

 

Pentru a veni în sprijinul brăilenilor care doresc să se vaccineze și încă nu s-au decis unde și cu ce vaccin, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila a făcut publică lista medicilor de familie care s-au alăturat acestei campanii și au început imunizarea. Lista a fost postată pe site-ul instituției. Până acum vorbim de 10 cabinete care și-au deschis ușile pentru imunizarea pacienților cu serul de la Johnson & Johnson. Cele mai multe sunt din mediul rural, respectiv 7 la număr, și restul din municipiul Brăila. Pentru a afla cum decurge vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, am contactat un specialist dintre cei înscriși în program, iar reacția a fost pozitivă. ”Vaccinarea decurge nesperat de bine! Când m-a întrebat DSP-ul dacă vreau să vaccinez, am zis că da, vreau, dar am comandat mai puține doze la început. Am cerut doar 10, pentru 10 pacienți, cu gândul că majoritatea s-a vaccinat deja, mai sunt și cei reticenți. Ei, vreau să spun că, în doi timpi și trei mișcări, am făcut 10 doze. Johnson& Johnson este flacon pentru 5 pacienți, deci când deschid un flacon trebuie să am acești pacienți. Am avut 10 din prima! Și după aceea am comandat 100 pentru că au început să sune oamenii să se programeze ”, a declarat medicul de familie Steluța Nedelcu, din Brăila.

Este important de reținut că oamenii se pot vaccina la liber, chiar dacă sunt sau nu asigurați și indiferent la ce medic de familie sunt înscriși. Ei trebuie doar să sune, să se programeze, dacă doresc imunizarea cu serul de la Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. ”Problema este că în Brăila, deocamdată, suntem doar trei medici care facem vaccinul la cabinete și atunci am întrebat DSP dacă noi vaccinăm doar pacienții noștri sau putem și pe alții, pentru că eu aveam cereri.  Mi s-a spus că se poate să vaccinăm și pacienții altor medici de familie care nu vaccinează la cabinet și nu doar asigurații! Și neasigurații, și pacienți români care vin din străinătate sau străini care au reședința în România. Oamenii au început să sune, vor vaccinul, mai ales că acesta se face într-o singură doză. Până acum am vaccinat 50 de persoane, dintre care mulți tineri, foarte mulți(...) . I-am rugat pe toți să mă sune a doua zi să-mi spună cum se simt. Sunt bine toți. Niciun efect advers, nici măcar durere la locul inoculării”, ne-a mai spus medicul de familie brăilean.

Potrivit ISU Brăila, în cele 10 cabinete ale medicilor de familie din Brăila s-au imunizat de la debutul acestui nou flux de vaccinare, 185 de pacienți și conform DSP Brăila, niciun unul nu a semnalat reacții adverse în urma inoculării serului de la Johnson & Johnson.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro