Crescătorii de vaci, oi şi porci spun că marile lanţuri de magazine au scumpit carnea nejustificat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crescătorii de vaci, oi şi porci spun că marile lanţuri de magazine au scumpit carnea nejustificat

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBOP) arată că, deşi preţul cărnii de pasăre şi porc a scăzut la poarta fermei cu până la 30% faţă de 2016, cu toate acestea în marile lanţuri de magazine alimentele s-au scumpit, astfel încât asociaţia solicită autorităţilor să intervină, relatează News.ro.

 

„Creşterea preţurilor la alimente este un subiect mult discutat în ultimele zile, atât în media cât şi în rândul producătorilor români. Marile lanţuri de magazine, care fac parte din mari corporaţii internaţionale, au de multe ori practici comerciale îndreptate împotriva consumatorului român. Scopul este unul singur: maximizarea profiturilor”, arată asociaţia, într-un comunicat.

Asociaţia precizează că în ultimele două luni preţul cărnii de porc a scăzut cu circa 30% la poarta fermei.

„Astăzi, fermierii vând cu 4,9 lei/kg la poarta fermei – cu mari presiuni din partea retailerilor pentru noi scăderi de preţ. Preţul la carnea de pasăre a scăzut la poarta fermei cu aproximativ 20%, în timp ce preţul la carnea de vită se menţine stabil şi cu tendinţe de scădere”, arată asociaţia.

Pentru sectorul de producţie ouă, cererea este foarte mare, dar preţurile au crescut la fermieri cu circa 26%, nu cu 100%, spun oficialii asociaţiei.

Laptele şi produsele lactate au preţul nemodificat la producător.

„Atragem atenţia că aceste jocuri, pe care marile lanţuri de magazine le fac astăzi, vor duce la scăderea consumului şi la creşterea problemelor fermierilor”, adaugă ei.

Preţul pentru kilogramul de carne stabilit de producător este mai scăzut decât cel din aceeaşi perioadă a anului 2016, potrivit asociaţiei.

„Solicităm autorităţilor responsabile să intervină de urgenţă şi să facă lumină în această situaţie, care pentru noi, fermierii, este de neînteles. Produsele obţinute în România se vând mai ieftin decât în urmă cu câteva săptămâni şi totuşi mai departe, acestea ajung la consumator cu preţuri foarte mari. Astăzi noi, fermierii, vindem sub preţul de producţie”, spune Mary-Eugenia Pană, preşedinte ACEBOP.

Consiliul Concurenţei a primit o sesizare de la Ministerul Agriculturii în ceea priveşte scumpirile apărute la alimente.

Autoritatea de concurenţă urmează să analizeze acest segment, pentru a vedea care au fost cauzele scumpirilor la ouă, lapte şi lactate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro