Credite obtinute cu adeverinte false | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Credite obtinute cu adeverinte false

Noua braileni sint cercetati penal pentru ca au pus la cale o "afacere" prin care au pagubit doua banci cu ajutorul unor documente false. In perioada noiembrie 2005 - aprilie 2006, sapte dintre ei au obtinut credite pentru procurarea de bunuri de folosinta indelungata de la diverse magazine, folosindu-se de adeverinte falsificate, procurate de ceilalti doi acuzati. In vara anului 2006, pentru ca nu si-au achitat creditele, unitatile bancare au incercat sa-si recupereze banii, descoperind nereguli in acordarea lor, fapt ce le-a determinat sa anunte Politia.
Cercetarile efectuate de ofiteri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Braila au stabilit ca, in ambele cazuri, adeverintele falsificate erau procurate de aceleasi persoane si, la data de 16 aprilie 2007, au conexat cele doua cauze. Politistii au mai stabilit ca principalii suspecti care au pus pe roate "afacerea" sint Aurel M. (43 de ani) si Daniel M. (28 de ani) ambii din Braila, care, cu toate ca cele sapte persoane nu erau angajate ale societatilor respective, le-au procurat adeverinte de salarizare in fals. Acestia le mai dadeau beneficiarilor creditelor sume cuprinse intre 100 si 500 de lei, iar bunurile electronice sau electrocasnice achizitionate de la magazine si le insuseau in totalitate sau partial, dupa care le revindeau, cu pretul real, la diferite persoane.
Astfel, in perioada amintita, stiind ca adeverintele sint falsificate, cei sapte au achizitionat un aparat pentru aer conditionat, doua centrale termice, cinci televizoare, doua aragazuri, o hota, o combina frigorifica, doua frigidere, trei masini pentru spalat, un robot de bucatarie, doua cafetiere, un radiator electric, un fier de calcat, patru DVD-uri, o combina muzicala, un sistem audio si un telefon mobil, in valoare totala de 26.653 lei. Deoarece persoanele nu au achitat creditele acordate, cele doua banci s-au constituit parti civile cu sumele de 3.400 lei, respectiv, 24.942 lei. "Pe parcursul derularii cercetarilor cu privire la stabilirea scriptorului adeverintelor de salarizare folosite pentru obtinerea creditelor, in urma efectuarii expertizelor grafoscopice s-a concluzionat ca scrisul existent pe toate adeverintele apartine aceleiasi persoane, dar nici una dintre cele implicate in cauzele enumerate, fapt pentru care se continua verificarile. In legatura cu stampilele societatilor comerciale aplicate in fals pe adeverintele de salarizare, care certificau ca persoanele sint angajate ale acestora, politistii au stabilit ca pricipalii suspecti care au folosit stampilele sint fosti angajati ce nu au fost audiati si cercetati deoarece, dupa comiterea faptelor, au parasit domiciliile", a precizat agent Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.
Fata de cele sapte persoane care au achizitionat bunuri, folosindu-se cu buna stiinta de adeverintele false, politistii au propus Parchetului de pe linga Judecatoria Braila punerea in miscare a actiunii penale, sub aspectul savirsirii infractiunilor de inselaciune si uz de fals, in timp ce Aurel M. si Daniel M. sint cercetati pentru comiterea infractiunilor de complicitate la inselaciune si instigare la fals.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro