Creații vestimentare spectaculoase din... frunze | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Creații vestimentare spectaculoase din... frunze

• dacă nu ați ghicit încă cine este în spatele lor, ei bine aflați că este tot Raluca Constantin, designerul vestimentar din Brăila care ne-a obișnuit deja cu spectaculosul și ineditul în creațiile sale • acum, vedetele atelierului său sunt două rochițe, mamă-fiică, confecționate din aproximativ 1.000 de frunze, care vin în completarea colecției sale ”Anotimpuri” • de această dată însă, meritul nu-i aparține în totalitate

 

Noi creații spectaculoase semnate de Raluca Constantin, la final de toamnă! Tânăra creatoare de modă ne surprinde, acum, cu două rochițe confecționate din frunze naturale, pentru mamă-fiică, ce vor completa colecția anuală ”Anotimpuri”. De această dată însă, meritul nu-i aparține în totalitate. În timpul liber, micuța Daria, fiica sa de numai 8 ani, a ajutat cum a știu mai bine. A adunat frunzele, le-a sortat și a fost o adevărată sursă de inspirație, pentru ca, la final, fetița să îmbrace una dintre rochițele la care a lucrat. ”Sunt rochițe unicat, nu sunt de vânzare pentru că vin în completarea colecției mele, Anotimpuri. Bineînțeles că, dacă vor fi solicitări pentru ceva asemănător, se vor putea realiza la cerere, însă nu vor fi identice. Acum am creat împreună cu Daria, fiica mea, două rochițe mamă-fiică, de toamnă. I-am povestit când am făcut acea rochiță din petale de trandafiri, că ea era în burtică la vremea aceea și nici nu știam dacă este o fetiță sau băiețel, pentru că am vrut să fie o surpriză până la final. Și chiar mă gândeam că dacă va fi fetiță, mi-ar plăcea să mă ajute în atelier și uite că s-a îndeplinit visul!”, ne-a mărturisit, ușor emoționată, designerul vestimentar din Brăila, Raluca Constantin. Pentru noile sale creații, Raluca spune că a lucrat intens, tip de o săptămână și a folosit în jur de 1.000 de frunze, multe de stejar, dar și de eucalipt, atent alese. Chiar și așa, micuța atelierului nu se plânge. Din contră! Se laudă că i-a putut fi de folos mamei sale și nici de joacă nu a uitat. ”Da, așa este. Am lucrat împreună cu mama mea la rochițe. Mie mi s-a părut distractiv, dar a fost și puțin greu. Am adunat frunzele împreună, foarte multe. Mama spune că au fost în jur de 1.000”, ne-a transmis Daria, fetița creatoarei de modă din Brăila. De altfel, pentru o scurtă ședință foto, Daria a pozat alături de o prietenă a mamei sale, cele două purtând rochiile din frunze.

Pentru luna decembrie, că tot bate la ușă, Raluca spune deja că a gândit un set de rochițe, pentru mamă-fiică, create din cetină de brad.

De-a lungul timpului, creațiile Ralucăi Constantin s-au bucurat de un adevărat succes și au inspirat mii de cliente, care între timp i-au devenit și prietene, tocmai pentru că îi plac provocările și creează ținute unicat.

Totul a început în urmă cu aproape 10 ani, când Raluca și-a marcat debutul în modă, cu o rochiță din petale de trandafir, un buchet primit în dar de la soțul său, de Ziua Îndrăgostiților. Așa a gândit o colecție anuală pe care a numit-o ”Anotimpuri”, iar asta i-a dat frâu liber imaginației și a creat multe alte ținute inspirate tot din natură, în funcție de anotimp, unele dintre ele fiind purtate chiar și de mirese.

Atelierul Ralucăi se află pe strada 1 Decembrie 1918, la nr. 27, aproape de intersecția cu strada Griviței, iar programul este de Luni până Vineri, între orele 9.00 - 18.00 și Sâmbătă de la ora 9.00 la 13.00.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro