* Brăila se îmbrăca în straie de sărbătoare; poştaşii nu mai pridideau să împartă felicitări şi cărţi poştale meşteşugit lucrate, iar preoţii umblau din casă în casă, cu icoana Crăciunului, ca să-i binecuvânteze pe creştini * colindele „Steaua”, „De când Domnul”, „Lerui”, „Plugul” vesteau primele Naşterea Domnului Hristos şi nu te atingeai de bucatele de Crăciun dacă nu posteai 40 de zile * pulsa Piaţa Sfinţii Arhangheli, de viaţă; acolo începeau şi se sfârşeau cele mai importante evenimente ale urbei şi nu era sărbătoare de la Dumnezeu la care să nu participe toată suflarea oraşului, în frunte cu primarul
Sărbătoare creștină cu implicații covârșitoare, celebrată în fiecare an la data de 25 decembrie (după calendarul Gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian, respectat de creștinii de Rit Vechi), Crăciunul sau Nașterea Domnului Iisus Hristos este una dintre cele 12 sărbători domnești ale Bisericii Creștine de Răsărit (Ortodoxe). Pentru noi, românii, Crăciunul este la fel de important ca și Paștile sau Învierea Domnului, iar originile sărbătorii se pierd în negura vremurilor. La 31 de ani de la căderea comunismului, dictatura care l-a detronat pe multîndrăgitul Moș Crăciun și l-a transformat în „Gerilă”, încercăm să ne regăsim identitatea, să-L aducem pe Hristos Pruncul în inimile noastre și să serbăm Nașterea Domnului, ca buni creștini, așa cum au făcut-o, secole la rând, bunii și străbunii noștri. Chiar și în cele trei secole de stăpânire otomană, când brăilenii și-au păstrat neîntinate obiceiurile de Crăciun și credința strămoșească, propovăduită pe aceste meleaguri binecuvântate de Sfântul Apostol Andrei și ostașii legiunilor lui Constantin cel Mare. Preț de o clipă, ne vom întoarce în timp, în urmă cu 100 de ani, ca să vedem cum prăznuiau Crăciunul străbunicii noștri, la doi ani de la Marea Unire înfăptuită sub sceptrul Regelui Ferdinand I Întregitorul.
Cu Steaua, prin satele Bărăganului
Dacă astăzi vechile obiceiuri de Crăciun se mai regăsesc ici și colo, mai ales la ţară (din pricina celor 45 de ani de comunism și de nepăsare), în urmă cu o sută de ani toată suflarea românească trăia din plin spiritul Crăciunului. Colindele „Steaua”, „De când Domnul”, „Lerui”, „Plugul” şi câte şi mai câte vesteau primele Naşterea Domnului Hristos şi nu te atingeai de tradiţionalele bucate de Crăciun dacă nu posteai cele 40 de zile care preced marea sărbătoare. Până şi sacrificiul lui Ghiţă, din ziua de Ignat, reprezenta un adevărat ritual, de la care nu se abăteau nici măcar copilaşii. Şi nu era ţânc în Bărăganul binecuvântat de Dumnezeu care să nu meargă, cu noaptea-n cap, din poartă-n poartă, cu „Bună dimineaţa” în Ajunul Crăciunului, ca să primească nuci şi mere. În acest timp, brăilencele pregăteau de zor toba, chiftia și caltaboșii și puneau cozonacii la dospit. Iar seara, la lumina focului din sobe, babele depănau poveștile de Crăciun.
Potrivit tradiţiei populare, atunci când Fecioara Maria urma să-L nască pe Iisus, umbla din casă-n casă însoţită de dreptul Iosif, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Într-un târziu, au ajuns la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici ei nu i-au primit, să nu le spurce locul prin naşterea unui prunc zămislit „din greşeală”. Istovită, Maria intră în grajd, se aşeză în ieslea vitelor şi acolo o apucară durerile naşterii. Auzind-o, Crăciunoaiei i s-a făcut milă şi s-a dus la ea, ca s-o moșească. Când a aflat, Crăciun s-a supărat rău şi i-a tăiat babei mâinile; mai apoi, înspăimântat de ceea ce făcuse, a plecat de acasă. Biata Crăciunoaia a umplut cum a putut un ceaun cu apă, l-a încălzit şi s-a dus să scalde Pruncul. Maria i-a zis să încerce mai întâi apa şi - minune! - când baba a băgat cioturile mâinilor în apă, au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte. De la această minune se crede că moaşele, cele care ajută la aducerea pruncilor pe lume, au mâini binecuvântate. Și câte și mai câte povești nu se depănau în Ajunul Crăciunului!
Se întreceau mai-marii urbei în dărnicie
În urmă cu o sută de ani, de Crăciun, Brăila şi împrejurimile se îmbrăcau în straie de sărbătoare. Poştaşii nu mai pridideau să împartă felicitări şi cărţi poştale ilustrate meşteşugit lucrate, iar preoţii intrau din casă în casă, cu icoana Crăciunului în mâini, ca să-i binecuvânteze pe creştini și să le rodească țarina în anul care va veni.
La acea vreme, se întreceau mai-marii urbei în dărnicie. Dumitru Ionescu, fost primar, cel care a lăsat Brăilei, pe veci, Teatrul Rally, actualul „Maria Filotti”, marele filantrop şi industriaş Nedelcu P. Chercea, primarul Radu Portocală, aflat atunci în funcție, fruntaşii partidelor politice şi ai breslelor, clerul şi asociaţiile de binefacere organizau adevărate agape creştine şi le ofereau dragoste şi mângăiere orfanilor de război, familiilor cu mulți copii şi tuturor celor necăjiţi. Ca să se bucure toți creștinii de Nașterea Lui Iisus. Iar dacă astăzi puţinii copii sosiţi cu colindul sau cu „Steaua” primesc câţiva bănuţi, cândva plecau cu desagii încărcaţi cu nuci, mere şi colaci proaspeţi. Se credea că, dacă nu-ţi veneau colindători la geam, de Crăciun, nu aveai parte de belşug în anul care bătea la uşă.
Roiau brăilenii pe străzi în preajma Crăciunului. Unii mergeau la Obor, să aleagă un grăsunel, alţii mergeau la biserică, să se spovedească după cele 40 de zile de post. Astăzi, prea puțini mai păzesc cu sfinţenie postul Crăciunului. Odinioară, în ziua de 20 decembrie (de Ignat), era tăiat porcul, iar brăilencele pregăteau cârnaţii, chişca, răciturile, sarmalele şi caltaboşii. Carnea şi şunca erau puse mai apoi la afumat, iar femeile aşezau ceaunul cu jumeri în mijlocul bătăturii, pe pirostrii.
Oraşul îşi schimba, cu adevărat, înfăţişarea, iar lăutarii îşi pregăteau instrumentele, ca să facă faţă solicitărilor din noaptea de Anul Nou. Se trăia pe picior mare la Brăila în urmă cu 100 de ani. Nu degeaba era socotit cel mai mare port al României Mari. În anul 1920 - o spun vechile almanahuri scoase de sub tipar - erau la Brăila 70 de brutării (jumătate dintre acestea aveau patroni greci), aproape 70 de croitorii bărbăteşti şi „de damă” pe Calea Regală și în Piața Sfinții Arhangheli, 70 de ateliere de cizmărie și 56 de băcănii. Mai erau, de asemenea, 160 de cârciume, 56 de frizerii, 37 de măcelării, 21 de restaurante de lux, 16 hoteluri şi hanuri, 17 cofetării, şapte „fabrici de cafea”, 36 de cafenele şi cinci teatre. Și câteva săli de cinema. Aveai unde să mergi în preajma Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, să faci cumpărăturile sau să asculţi o muzică bună. Pentru că, la acea vreme, veneau mai toate orchestrele Europei să concerteze în marele oraş-port Brăila, patria peştelui şi a cerealelor, care exporta făină pe tot mapamindul. Numai în judeţ erau, în urmă cu un secol, 53 de mori de măcinat, afară de Valerianos & Lykiardopoulos, Violattos şi alte câteva mori de la oraș, care măcinau, în 24 de ore, câte 20 de vagoane de grâu.
În procesiune, prin Brăila de altădată
Marea sărbătoare a Crăciunului, de la care nu lipsea nimeni, era anunţată încă din Ajun de copiii care mergeau cu colindul, dar şi de preotul care umbla din casă-n casă „cu icoana”. Astăzi, din pricina pandemiei care a dat peste cap viețile brăilenilor, în zadar bat colindătorii pe la ușile apartamentelor de bloc, că puțini le vor mai răspunde. Nu știm cu siguranță nici dacă vor mai merge preoții cu icoana, din casă-n casă, ca odinioară, să binecuvânte creștinii, pentru că pericolul pândește la fiecare colț de stradă.
În urmă cu un secol, pulsa Centrul Vechi, adică Piaţa Sfinţii Arhangheli, de viaţă. Acolo începeau şi se sfârşeau cele mai importante evenimente ale urbei şi nu era sărbătoare de la Dumnezeu la care să nu participe toată suflarea oraşului, în frunte cu primarul. Acolo și la Catedrala „Sf. Nicolae”, de pe actuala Stradă Aslan.
În urmă cu 100 de ani, elevii de la Liceul Nicolae Bălcescu şi de la Şcoala Normală, elevele de la Institutul „Sancta Maria”, de la pensionul grecesc, cele de la „Penetis - Zurmale” ori micuţii de la „grădinile de copii”, cu dacălii în frunte, mergeau în procesiune pe Calea Regală, pe Strada Sfântul Nicolae şi pe Silistrei, îmbrăcaţi în uniforme. Dacă era Crăciun sau Bobotează, tot poporul mergea în procesiune, cu preoţii, cu fanfara regimentului şi cu icoanele în frunte.
În toate sfintele biserici se oficia, pe lângă Sfânta Liturghie, şi un Te-Deum închinat Regelui şi Ţării, iar balcoanele brăilenilor înstăriţi şi uşile prăvăliilor erau împodobite cu drapelul tricolor. Români sau greci, bulgari, armeni, evrei sau turci, lipoveni, nemţi, austrieci, italieni sau venetici sosiţi din toate colțurile Europei, brăilenii de toate etniile trăiau din plin Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului. Şi Dumnezeu îi binecuvânta pe toți cu pace şi prosperitate.
