• aproape 200 milioane lei vechi au aprobat consilierii judeţeni pentru activităţile cu specific de iarnă ce se vor derula în cadrul instituţiei în perioada 22 - 31 decembrie • 6.000 lei pentru cadourile colindătorilor care vor vizita instituţia şi 13.000 lei pentru un brad de Crăciun, calendare şi agende
Membrii Consiliului Judeţean Brăila au aprobat, luni, alocarea a aproape 200 milioane lei vechi pentru a fi colindaţi de sărbători şi a împărţi agende şi calendare în noul an. Mai exact, aceştia au votat în unanimitate programul
„Promovarea tradiţiilor specifice sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou” şi a fondurilor necesare desfăşurării acestuia. Pe scurt, 6.250 lei pentru a oferi cadouri colindătorilor şi alte 12.800 lei pentru achiziţionarea de calendare, agende, felicitări, brad şi decoraţiuni pentru pomul de Crăciun.
„Aceste activităţi se vor desfăşura în zilele lucrătoare cuprinse în perioada 22 - 31 decembrie, între orele 10:00 - 12:00, la sediul CJ Brăila şi vor consta în organizarea de manifestări specifice: primirea grupurilor de colindători copii şi adulţi şi pregătirea bradului de Crăciun. Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestor activităţi sunt necesare următoarele produse: un brad şi decoraţiuni pentru acesta, punguţe cadou cu dulciuri pentru copiii colindători care vor veni la sediul instituţiei CJ Brăila, agende, calendare de perete, calendare de birou, precum şi felicitări. Oferirea acestor produse presupune alocarea sumei de aproximativ 19.050 lei”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.
Interesant de precizat este că acelaşi document prezintă defalcat cum va fi distribuită suma. Astfel, pentru brad şi decoraţiuni se vor aloca 500 lei, pentru 250 de cadouri ce vor fi împărţite colindătorilor - 6.200 lei, pentru 250 de agende - 5.900 lei, pentru tot atâtea calendare de perete - 3.700 lei, pentru 250 calendare de birou - 1.700 lei, iar pentru 200 de felicitări - 1.000 lei.
În expunderea de motive a proiectului se mai precizează că activităţile în vederea promovării tradiţiilor specifice sărbătorilor de iarnă vor fi realizate prin Compartimentul de Cultură, Sănătate, Sport - Turism al CJ Brăila. De asemenea, de procedurile privind achiziţiile produselor amintite, se va ocupa
Direcţia Administrare Patrimoniu Public şi Privat şi Serviciul Achiziţii Publice.
Precizăm că de la şedinţa ordinară au absentat consilierii judeţeni: Simona Drăghincescu (PND), Alexandru Dănăilă (PNL) şi Lucian Şerbu (PSD).