Criza economică a redus la jumătate costul proiectului podul peste Dunăre. Cel puţin aceasta este estimarea preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care a solicitat primului ministru Emil Boc sprijin în obţinerea unor garanţii guvernamentale de numai 150 de milioane de euro, comparativ cu 300 de milioane, cât era valoarea prevăzută în urmă cu câţiva ani: "Eu cred că podul se poate realiza numai dacă se obţin garanţii guvernamentale, aşa cum am discutat şi cum a spus şi domnul prim ministru Boc. El este podul judeţelor Brăila, Galaţi şi Tulcea, dar dacă vom obţine garanţiile, probabil unul va fi lider şi probabil că va fi Brăila, că un singur judeţ licitează, nu licitează toate trei. Operarea va fi însă făcută de către cele trei judeţe. Sigur că noi mai alergăm şi pe alte culoare, am dori să rezolvăm problema, dacă se poate, fără implicarea statului român şi tot încercăm de vreo 2-3 ani, de când am scos proiectul, pentru publicitate, în «Jurnalul European», dar, din păcate, nu sunt firme interesate fără aceste garanţii. Garanţiile guvernamentale consider eu că ar trebui să ajungă pînă în 150 milioane de euro, noi sperăm ca preţul să fie mai mic, dar aceasta este suma acoperitoare, din toate punctele de vedere. Deci e vorba cam de 50% din suma despre care se discuta iniţial".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.