Cosmin Contra a decis să se retragă din fotbal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cosmin Contra a decis să se retragă din fotbal


"Domnul Colţescu (n.r. - arbitrul Sebastian Colţescu) m-a făcut să mă retrag din fotbal! Nu se poate sta în mizeria asta de campionat!Nu vreau să îmi pătez finalul de carieră pentru mocirla asta din România! Nu ştiu de ce mi-a dat roşu! L-am împins în spate pe adversar, dar a exagerat...Mergem înainte! Nu pot să vin cu sufletul aici şi să văd ce se întâmplă. Chiar am venit să-i ajut pe băieţi. Nu pot continua într-un fotbal în care nu ştiu dacă se încearcă ceva! Eu pun suflet, aşa am fost toată viaţa! Poate mai am momente când nu gândesc, dar sunt reacţii de moment. Azi chiar nu meritam să fiu eliminat! Nu am dat cu pumnul, l-am împins din spate şi atât! Dacă dădeam cu pumnul, jucătorul era jos, dar el s-a ridicat după două secunde!", a declarat Contra la gsptv.
Referitor la această declaraţie, coechipierul lui Contra la FC Timişoara, Dan Alexa, a declarat că speră ca fostul internaţional să se răzgândească. "Mi-ar părea rău se se lase aşa, şi dacă aş putea să-l conving să mai joace câteva meciuri, m-aş bucura", a spus Alexa.
Formaţia FC Timişoara a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu Gloria Bistriţa, într-un meci din prima etapă a ediţiei 2010/2011 a Ligii I, în care de la ambele echipe a fost eliminat câte un jucător. Cosmin Contra a fost eliminat pentru lovirea unui adversar, în minutul 70, în timp ce Valentin Năstase (Gloria) a fost eliminat pentru un fault la Goga, în minutul 82.


Petrovici: "Dacă nu era eliminat Contra, am fi câştigat meciul"

Antrenorul echipei FC Timişoara, Vladimir Petrovici, a declarat, sâmbătă, că formaţia sa ar fi câştigat meciul cu Gloria Bistriţa, din prima etapă a sezonului 2010/2011 al Ligii I, dacă jucătorul Cosmin Contra nu ar fi fost eliminat de pe teren în minutul 70.
"Eu zic că a fost o partidă interesantă, un fotbal frumos, iar rezultatul a fost realist. Dacă jucătorul Cosmin Contra nu ar fi fost eliminat, am fi câştigat. Adversarul a jucat deschis, ceea ce a fost bine pentru public. S-au văzut în anumite momente lucrurile pe care le-am pregătit şi nu au fost rele, e bine că la 2-1 am egalat şi eram în zece. La pauză trebuia să conducem la cel puţin un gol diferenţă", a declarat Vladimir Petrovici după meci.
Tehnicianul formaţiei timişorene a adăugat că jucătorul Cosmin Contra va fi sancţionat pentru cartonaşul roşu primit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro