Cultura locului a ajuns bătaie de joc. Corul Armonia, după o existenţă fabuloasă de 140 de ani, este în stradă. De patru ani, ansamblul a ajuns să cerşească un spaţiu în care să poată repeta, după ce în 2006 Casa de Cultură a Municipiului, pe lângă care fiinţează şi unde se făceau repetiţii, şi-a pierdut clădirea. Corul a ajuns pribeag din aprilie 2007 şi de atunci este tolerat pe ici, pe colo. O vreme, membrii corului au repetat într-o sală a Centrului de Creaţie, prin bunăvoinţa unor oameni care iubesc cultura şi ţin la această legendă vie, însă cei care le oferiseră camera respectivă au avut nevoie de ea la un moment dat, aşa că Armonia a ajuns din nou în stradă. Conducerea Casei de Cultură le-a găsit apoi un spaţiu la Teatrul de Păpuşi, însă este complet inadecvat, pentru că este tare incomod să cânţi stând în băncuţe mici, pentru copii, aproape cu genunchii la gură. Mai mult, dirijorul actual, preotul Ion Păvăloiu, vine cu orga electronică de acasă şi cu un prelungitor ca să-şi poată desfăşura activitatea. Nu are la conducerea corului decât câteva săptămâni şi se străduieşte să mişte lucrurile, însă numai pasiunea pentru muzică nu poate înlocui resursele materiale necesare pentru performanţă. Când membrii corului îndrăznesc să ceară bani pentru a merge la concursuri, li se cere performanţă, însă în aceste condiţii este o minune simplul fapt că Armonia există.
Un cor cu personalitate, cu o viaţă proprie, care se hrăneşte din energiile spirituale şi fizice ale membrilor săi, care a reuşit să atingă vârsta de 140 de ani, este ignorat de autorităţi. Acestea consideră că dacă li se asigură coriştilor un abonament de transport este suficient. O încăpere cu acustică bună, încălzită, luminoasă, cu un pian adevărat se pare că sunt apreciate ca fiind cereri prea mari din partea corului pentru administraţia locală. Armonia, o entitate care a reuşit să supravieţuiască Războiului de Independenţă din 1877, Primului Război Mondial, Crizei economice din 1929 - 1933, celui De-al Doilea Război Mondial, Comunismului, Democraţiei turbulente de după 1990 şi Crizei Economice din 2007, se chinuie să facă performanţă în condiţii inumane. Nimic nu a putut frânge pasiunea bărbaţilor Brăilei de a cânta muzică clasică, prelucrări folclorice sau muzică religioasă.
Corul Armonia este prima instituţie culturală a Brăilei şi printre puţinele care au reuşit să reziste timpului. Alături îi stau şi alte instituţii culturale, înfiinţate puţin mai târziu, dintre care pot fi amintite Muzeul Brăilei, Biblioteca Judeţeană sau Societatea Filarmonică Lyra.
Armonia primea de la Primărie 500 de lei lunar în anul 1899
Actul de naştere al Corului este datat 24 septembrie 1871, când primarul Constantin Petrescu a semnat documentul prin care se înfiinţa corul comunei. Conducerea formaţiei, ce avea la momentul respectiv 24 de membri, a fost încredinţată institutorului Constantin Bărcănescu. Primul spectacol l-au susţinut pe 19 decembrie 1871. În anul următor, dirijorul solicită ca 30% din premiile ce ar urma să fie date funcţionarilor Primăriei să se redirecţioneze pentru a cumpăra corului cele necesare pentru a evolua artistic. Cererea este acceptată. La câteva luni numai, se solicită din nou sprijin financiar Primăriei pentru coriştii care aveau o stare materială proastă, iar unii umblau chiar desculţi, ajutor oferit iarăşi cu generozitate. Corul are o activitate intensă până în 1874, după care, din cauza războiului, apariţiile sunt rare. Din documentele Primăriei din 1885, menţionate de dr. Nicu Teodorescu în cartea "Armonia - 100", reiese că, anual, corul era susţinut cu 4.200 de lei, în schimb având obligaţia să cânte trei zile pe săptămână, iarna şi vara, câteva ore pe zi, în Grădina mare sau în Piaţa Sf. Arhangheli. În 1892, dirijorul este înlocuit cu profesorul I. R. Simionescu, iar la insistenţele sale Primăria acordă din anul 1899, lunar, 500 de lei pentru întreţinerea corului. În 1918 corul e în pericol de a fi desfiinţat. Mai avea dor 10 membri, iar suma pentru întreţinerea sa era împărţită unor coruleţe bisericeşti. Abia în 1923 forţele se regrupează pe lângă noul dirijor Vintilă Voiculescu şi începe una dintre cele mai prolifice perioade ale instituţiei. În noiembrie 1929, Armonia susţine un concert la Ateneul Român. Avea 71 de membri şi este prima afirmare la nivel naţional, după care urmează multe altele. Din 1935 urmează o altă perioadă de stagnare.
Verdi alături de reprezentanţi ai realismului socialist
După război şi preluarea puterii de către comunişti, corul este văzut ca o posibilitate de a face propagandă, astfel că Armonia reînvie. Se creează condiţii pentru repetiţii şi se organizează spectacole, competiţii, se cântă în întreprinderi, pe estrade, parcuri, pieţe publice. Repetiţiile sunt reluate sub conducerea a trei tineri dirijori: Lucian Şoancă, Petre Beşchea şi Andrei Heinl. După câteva apariţii în public, deja li se face propunerea să înregistreze câteva cântece în studioul Radioteleviziunii. Repertoriul de acum însă este vizibil afectat de noua misiune a corului, de a educa masele în spiritul comunismului şi socialismului. În 1957, repertoriul corului se compunea din nouă cântece de mase, nouă coruri populare, patru serenade şi şase fragmente din opere. Verdi era alături de unii compozitori noi, reprezentanţi ai realismului socialist, iar situaţia a continuat până în 1989. "Cântam şi cântece patriotice, însă niciodată nu l-am cântat pe Ceauşescu. Am mai cântat doar când ne reuneam cu alte coruri, la spectacole mari, dar nu singuri", îşi aminteşte Giorgică Buzatu. Li se interziceau, însă, cântecele religioase.
Maestrul Iosif Conta salvat de Armonia
Corul se relansează la nivel naţional în 1961, cu ocazia celui de-al VI-a concurs naţional de la Bacău, unde obţine locul I. În 1968 Armonia cântă din nou pe scena Ateneului Român, iar la aniversarea a 100 de ani este invitat să evolueze în spectacolul de gală dat la televiziune în cinstea zilei de 23 august, alături de voci celebre precum Nicolae Herlea sau Ludovic Spiess. Au urmat zeci de ani de viaţă frumoasă şi fructuoasă pentru cor. Martor este cel mai "vechi" membru al ansamblului, Giorgică Buzatu. A intrat în cor în 1968, la 19 ani. "Mi-a plăcut mereu să cânt, aşa că am început să vin la cor. Am făcut totul din pasiune, fără bani, deşi aveam şi avantaje. Când plecam la festivaluri eram trecuţi prezenţi la locul de muncă, deci eram plătiţi, iar aceste participări erau adevărate excursii. Sunt convins că această viaţă, cu pasiunea noastră pentru muzică, ne-a ajutat mult, ne-a influenţat în bine organismul. Plecai de acasă supărat, veneai la cor şi apoi, când te întorceai acasă, era ca şi când ieşeai din baie. Uitai de tot şi de toate", a povestit Giorgică Buzatu. Au participat la concursuri naţionale, dar şi internaţionale, unde suflau premiile importante. Cu corul a reuşit Giorgică Buzatu să vadă Bulgaria, Iugoslavia, Ucraina, Republica Moldova. 
Coristul cu cea mai mare experienţă de viaţă este Stănică Mocanu. Are 75 de ani şi cântă în cor de 40 de ani. I se spune Carusso. A venit singur la Armonia, pentru că avea prieteni acolo. "Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri concertul din 1974, când am cântat cu orchestra filarmonică a televiziunii şi a dirijat maestrul Iosif Conta. Era un mare dirijor, dar atunci s-a întâmplat că a uitat să ne dea intrarea şi noi am intrat, totuşi. Am salvat concertul, iar la final maestrul a aruncat bagheta în sus şi ne-a spus: «M-aţi salvat»!. Eram foarte buni, pentru că aveam voci foarte frumoase. Nu eram notişti. Cântam după cum ne spunea dirijorul, dar repetam o frază muzicală până când ieşea bine. Dirijorii erau foarte exigenţi şi ne plăcea ceea ce făceam. Ajungeam să fredonăm cântecele pe stradă, aşa de bine le ştiam", a spus Stănică Mocanu. În 1974 Armonia avea 104 corişti şi era o glorie naţională a muzicii corale de amatori. În actuala formulă, de 40 de persoane, din vechii membri mai sunt doar câţiva: Ion Surdu, Vasile Grăjdan, George Munteanu, Ionel Lipan, Ştefan Constantin, Andrei Vianu, Dumitru Cârneciu, Valentin Grigorescu, zis Totoş, şi Marian Hârjoghe.
Cel mai tânăr membru al corului acum este elevul Cătălin Pârgaru, din clasa a IX-a de la Colegiul "Bălcescu". Fostul dirijor al corului, profesorul de muzică Dumitru Nistor, a observat că are voce pe când era în clasa a V-a şi l-a îndemnat să vină la corul şcolii, iar în clasa a VIII-a l-a îndrumat către Armonia. Lui Cătălin îi plac cântecele, atmosfera şi vine de plăcere la repetiţii.
La 140 de ani, doar 40 de membri şi prea puţin sprijin oficial
Participările la festivaluri acum le aduc premii, dar membrii corului Armonia tâjesc după vremurile glorioase de altădată. "Nimeni nu mai vrea să facă ceva din pură plăcere, deşi cultura se face cu sufletul, nu pentru bani. Cine vine întreabă imediat ce-i iese. Pe lângă asta nu avem nici un spaţiu stabil de repetiţii, nu avem nicio remunerare, măcar simbolică, şi nici nu mai ieşim la festivaluri. Preşedintele corului se zbate pentru noi, dar în final se realizează ce se poate, pentru că ni se spune mereu că nu sunt bani", explică trist Stănică Mocanu. Preşedintele corului, Ionel Lipan, frecventează ansamblul din 1982. El spune că în ultimii şase ani corul a avut o activitate bogată, însă în ţară. Ionel Lipan ştie că ei şi-ar dori să cânte şi în alte ţări, la festivaluri internaţionale, pentru că acest lucru ar fi o recompensă cumva pentru cei 40 de membri.
