• “Meciul începe la ora 18.00 și este transmis pe pagina de Youtube a clubului brăilean”, spune Adrian Manole • HC Dunărea este favorită la calificarea în Final Four
Astăzi sunt programate sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin, fază în care HC Dunărea va juca în deplasare, de la ora 18.00, la Corona Brașov, formație care conduce detașat în clasamentul Seriei B, a Diviziei A.
Echipa pregătită de Costică Buceschi traversează o perioadă foarte bună, cu victorii importante atât în campionat cât și în cupă, ceea ce o recomandă cu prima șansă la victorie și implicit la calificarea în Final-Four. Calificarea între primele patru echipe din România poate însemna deja și obținerea unui loc de cupă europeană pentru sezonul următor.
Partida va fi transmisă pe canalul de Youtube al clubului HC Dunărea.
“Noi încercăm, și până acum am reușit, să le oferim brăilenilor șansa de a urmări în direct meciurile echipei HC Dunărea. Și partida de la Brașov o transmitem pe canalul nostru de Youtube”, ne-a confirmat Adrian Manole, președintele HC Dunărea Brăila.
La formația brașoveană, manager general sportiv este fostul președinte al FRH, Alexandru Dedu, iar antrenor este Alin Bondar. La Corona în lot se află portarul Elena Voicu, o handbalistă cu o mare experiență, care a jucat mulți ani la Brăila, dar și Ana Maria Berbece.
Programul sferturilor de finală ale Cupei României:
CSM București – CSM Slatina;
Știința București – Gloria Bistrița;
Corona Brașov – HC Dunărea Brăila;
CSM Tg. Jiu – Dacia Mioveni.