Mergi la conţinutul principal
INTERVIU Corina Andreea Preda, brăileanca șefă de promoție la Litere, la Cluj

Cori cea deșteaptă. Între nota 10 la școală și inteligența emoțională

• în liceu a fost o elevă de 10, performanță pe care a înregistrat-o și la facultate • cumva nota 10 a urmărit-o toată viața, fiind standardul pe care l-a setat inconștient, iar apoi toți cei din jurul ei au ținut constant să îi reamintească că ea este ”Cori cea deșteaptă” • Corina Andreea Preda este însă mai mult decât atât • “Să nu mai vedem cititul ca pe ceva intimidant!”, ne îndeamnă Cori •  “Pentru mine e important în momentul acesta să fiu eu bine cu mine, nu să ating nu știu ce nivel” • “Ar trebui desființate olimpiadele, mai ales la clasele mai mici” •  “Scopul școlii ar trebui să fie să te facă să te bucuri și să îți dorești să înveți lucruri” • “Nu mai cred în competiție, nu mai cred în frică” • citiți un interviu tulburător cu o tânără de excepție

 

Se numește Corina Andreea Preda. Cori, cum îi spune toată lumea. Poate unii dintre voi o știți sau măcar i-ați auzit numele. Căci de când e mică s-a făcut remarcată oriunde a mers. A început să facă performanță în gimnaziu, cu olimpiadele de matematică și chimie. Nu i-au plăcut pentru că atmosfera era tensionată iar ”concurența exagerată devenea toxică”. În clasa a VIII-a s-a calificat însă la germană, olimpiadă cu care a crescut și care a ajutat-o să crească. Era o altfel de olimpiadă, un loc în care s-a pus accent pe creativitate, lucru în echipă și deschidere față de lume. Tot olimpiada de germană a adus-o și la facultate, prin premiile obținute fiind admisă pe locurile de olimpici la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, specializarea germană-norvegiană. Un domeniu total diferit față de ce făcuse în liceu – mate-info. Însă a făcut și aici performanță, vara aceasta devenind șefa de promoție a facultății. Iar lista reușitelor este lungă, încât nu am avea loc în aceste pagini să le cuprindem pe toate. Dar ca să rezumăm, pe partea academică, Corina a fost o elevă și o studentă de 10. Cumva nota 10 a urmărit-o toată viața. A fost standardul pe care l-a setat inconștient, iar apoi toți cei din jurul ei au ținut constant să îi reamintească că ea este ”Cori cea deșteaptă”. În timp s-a săturat de această etichetă. De ce? Pentru că este mult mai mult de atât! Corina este o tânără de excepție! O fată frumoasă, faină și blândă. Un om pentru care familia și prieteniile sunt mai importante decât notele de la examene. O viitoare cercetătoare științifică, dar care în același timp le poate preda elevilor de gimnaziu, fără să simtă că se plafonează. Vă invităm și pe voi să o descoperiți pe Corina Andreea Preda, tânăra din spatele performanței.

 

- Povestește-ne cum ai învățat să citești la vârsta de 5 ani.

- Este această legendă în familia mea cu bunica mea care îmi punea cărți în mână de când aveam câteva luni. Dar nu știu ce rol o fi avut. Poate a avut! Poate îmi plăcea cum se simte hârtia. Încă îmi place! Și după aceea mi-au mai cumpărat ai mei cărți. Poate la grădiniță am învățat să citesc, nu mai țin minte. Am însă în memorie o scenă, care nu știu cât de adevărată e, dar știu că fugeam pe Republicii și aveam entuziasmul acela că mi-am dat seama că pot să citesc. Am avut conștiința faptului că pot să citesc! Și fugeam și mă uitam în stânga și în dreapta la sigle și le citeam. Bine, nu știam, de exemplu, că litera “c” langă “e” se citește “ce”. Am trecut pe lângă CEC și am citit “chec”.

 

- Ai fost mereu fascinată de lumea cărților dar în clasa a IX-a, când a venit momentul să alegi ce specializare vrei să urmezi la liceu, ai optat pentru mate-info. De ce?

- Se spune că dacă te duci la mate-info poți să faci orice și dacă te duci la filo este mai mic orizontul. Și într-a IX-a nu știam foarte bine unde să merg. Și m-am dus cumva după profesori, ba chiar să scap de unul dintre ei.

 

”Mă deranjează că facultățile pe uman sunt considerate neimportante și nefolositoare!”

 

- Apoi, patru ani mai târziu, de la mate-info intensiv informatică ai decis să schimbi total direcția și să mergi la Litere, la germană-norvegiană. Cum ai ajuns la această alegere?

- Pur și simplu nu m-am putut vedea să fac Poli sau Info. Strict pentru mine – îmi imaginez că domeniile astea pot fi interesante, dar mi se păreau foarte seci. Îmi doream pur și simplu altceva. Iar germana pentru mine a fost mai mult decât o pasiune. Am început să învăț limba germană de mică și participasem la olimpiade. Am adorat olimpiada de germană pentru că era acolo o altă atmosferă față de olimpiadele clasice. Iar în timp cititul a ajuns să îmi placă atât de mult și să devină cu adevărat valoros pentru mine. Să merg la Litere cumva a fost o cale de mijloc între faptul că îmi doream să fac ceva pe arte și o facultate care să îmi permită să supraviețuiesc. Pentru că am avut și o fază în care mi-am dorit să mă duc la actorie sau teatrologie.

 

- Cum au reacționat apropiații când tu, o elevă de 10 la mate-info, ai vrut să te duci la Litere? Ai auzit clasica replică „cu Literele ai să mori de foame”?

- Da, sunt clișeele astea... Și asta se spune nu doar despre Litere, ci despre toate facultățile pe uman, inclusiv teatru, jurnalism, istorie, filosofie etc. Și mă deranjează că facultățile pe uman sunt considerate neimportante și nefolositoare. Pentru că, în realitate, facultatea de Litere îți dezvoltă gândirea critică. Și se pare că e foarte important să avem gândire critică în zilele noastre pentru că altfel pur și simplu luăm fenomene din societate așa cum vin și nu le chestionăm sau nu le privim în ansamblu. Și nu avem nevoie în societate doar de ingineri și antreprenori. După aceea, toată lumea are prejudecăți față de arte și față de oamenii care lucrează în domeniul artistic, spun că sunt inutili în societate, dar de fapt ei consumă foarte mult conținut artistic.

 

- Ce te-a învățat facultatea de Litere?

- Dincolo de faptul că am învățat germana și norvegiana, a trebuit să învăț să interacționez cu textele literare. Există această fetișizare a literaturii. Cititul este pus pe un loc foarte special și ai impresia odată că e complicat, că trebuie să găsești nu știu ce înțeles ascuns în spatele textelor literare, că ele ar conține ceva extraordinar de profund despre viață etc. Dar cercetarea actuală în literatură se uită la alte chestii. Am ieșit din facultate cu o concepție total schimbată față de literatură, de studiul literaturii și cercetarea în literatură.

 

- Deci vedeai într-un fel literatura înainte de facultate și altfel acum.

- Da! Înainte mă uitam la literatură ca la ceva super elitist. Mi se pare că și acum există această concepție. Se crede că numai oamenii intelectuali citesc, că este greu să citești, că trebuie să citești anumite cărți dacă vrei să te consideri la un anumit nivel etc. Mi se pare că trebuie să ne uităm un pic diferit la literatură dacă chiar vrem să îi facem pe oameni să citească.

 

- Și cum îi facem să citească?

- În primul rând să nu mai vedem cititul ca pe ceva intimidant! Asta mi se pare, că cititul e intimidant! Trebuie să facem ceva plăcut din literatură și cred că asta vine din modul în care se predă la școală, din modul în care e făcut bacul. Uneori ajungi să ai și repulsie și comoditate față de literatură. Spui «ok, gata, învăț comentarile și atât». Și nu mai are sens să citești pentru că poți să înveți comentariile. Și, sincer, dacă îi dai un astfel de bac unui om care dă la Medicină și îi lași această porțiță să învețe comentarii, logic că le va învăța! Eu înțeleg, nu dau vina pe om, pe elev. El are un alt scop. Și atunci mie mi se pare că ar trebui în școală să fim învățați mult mai mult să ne placă să citim, să ne placă literatura și să fim învățați să interacționăm cu un text literar.

 

“De la mine s-a așteptat lumea să fac chestii extraordinare pentru că am fost olimpică de mică

 

- Până să ajungi să dai la Litere ai ”jonglat” cu mai multe opțiuni: medicină, arhitectură, teatru, pedagogie. Și acum, când vorbim, încă explorezi opțiuni. Așa că vreau să te întreb dacă e bine să fii nehotărât?

- E bine să fii nehotărât la modul în care să încerci mai multe chestii, să ai posibilități pe care să vrei să le explorezi. Nu vorbesc să fii dezinteresat! Nehotărât nu înseamnă dezinteresat! La fel cum e ok și să te duci la facultate și să nu știi clar că aia vrei să faci pe viitor. Nu e un capăt de țară dacă nu îți iese! Mergi mai departe! Uite, eu nu cred că am un vis din ăsta imens față de carieră și dacă n-o să fie îndeplinit o să fiu derâmată. De la mine s-a așteptat lumea să fac chestii extraordinare pentru că am fost olimpică de mică. Toți îmi spuneau ”Cori cea deșteaptă”. Și a fost un șoc pentru oameni că n-am plecat din țară, de exemplu.

 

- Și regreți vreo secundă decizia că ai rămas în România?

- Nu! Deloc! Într-un fel facultatea mi-a întrecut așteptările! Mi se pare că și mersul în Occident e un fel de «la pomul lăudat să nu te duci cu sacul». Eu în clasa a XII-a mi-am dat seama că vreau să rămân în țară, dar nu dintr-un sentiment patriotic, ci pentru că simțeam că îmi este mai bine așa. Nu știu cum să o zic mai frumos, dar mi se pare că, pe alocuri, plecatul în Occident să studiezi (nu să lucrezi, constrâns de condițiile tale materiale) pentru unii poate fi și o fiță. În unele domenii, mai ales cele reale, unde e nevoie de un anumit tip de echipament de care facultățile din țară nu dispun, se justifică, în altele, nu neapărat. Eu simt că mi-am atins toate obiectivele aici, în România, la Cluj. Sunt fericită și împăcată cu decizia. La facultate am avut profesori foarte respectuoși cu noi și foarte apropiați de noi. Spre exemplu, am avut o profesoară care era brici. Era fondatoarea departamentului de limbi scandinave la facultate, studiase în Norvegia pe vremea lui Ceaușescu... Și când ne întreba ceva puțin mai greu și răspundeam corect, ne aplauda la cursuri.

 

„Nota 10 înseamnă că am ajuns la un standard al unui profesor într-un anumit moment”

 

- Să vorbim despre titulatura de șefă de promoție. Ai terminat facultatea cu o medie aproape de 10.

- Nu am vrut să termin cu o medie aproape de 10. A fost o întâmplare! La facultate, la examene, pentru mine miza n-a mai fost să mă strădui pentru fiecare sutime și zecime, ci să scriu tot ce știu și să îmi placă ce fac acolo.

 

- Dar pentru tine nota 10 ce înseamnă?

-  Mai nimic, serios! Nota 10 înseamnă că am ajuns la un standard al unui profesor într-un anumit moment.

 

- Și titulaturile acestea de șefă de promoție, că ai fost și la liceu și la facultate, olimpică la limba germană, nu înseamnă nimic?

- Nu! Nu înseamnă nimic! Nu mi se pare că e relevant că sunt vârf. Nu îmi mai pasă că sunt vârf! Nu mai cred despre mine că sunt vârf!

 

- Ce ai învățat despre tine în acești ani?

- Mi-am dat seama că e foarte important pentru mine să am echilibru emoțional. Pentru mine e important în momentul acesta să fiu eu bine cu mine, nu să ating nu știu ce nivel, ca alții să aibă impresia că asta mă validează pe mine. Satisfacția mea în acest moment vine din direcții total diferite: din prieteniile pe care le-am dezvoltat, din faptul că îmi gestionez singură viața, că îmi acord timp să mă relaxez.

 

”Aș vrea să intru în învățământ. Nu cred că schimb lumea, dar mi-ar plăcea să vorbesc cu adolescenții și să le povestesc despre tot ce înseamnă literatură

 

- Știu că în ceea ce privește planurile de viitor ți-ai dori să fii profesoară, ba chiar în prezent oferi meditații la limba germană pentru doi elevi de gimnaziu. De unde această dorință?

- Am descoperit că îmi place să predau în facultate și nu renunț la ideea să fiu în mediul academic, să fac cercetare, să predau la universitate. Doar că e greu să prinzi post. Și până atunci trebuie să fac și altceva. Și mi-ar plăcea să intru în învățământ. Mi se pare frumos! Nu cred că schimb lumea, dar mi-ar plăcea să vorbesc cu adolescenți și să le povestesc despre tot ce înseamnă literatură! Să îi trimit la teatru, să ne uităm la filme, să discutăm chestii, să fac ore în care vorbim, citim, în care să le provoc imaginația, în care citim poezie contemporană.

 

- Și cum reacționează lumea când “Cori cea deșteaptă” vrea să fie profesoară?

- Lumea crede că m-aș tatona, că mă blochez. Că, vai, puteam mai mult, că nu îmi ating potențialul! Dar pentru mine nu mai e așa important să ating excelența. Adică am demitizat cumva chestia asta. M-am săturat să demonstrez chestii oamenilor! Mi se pare că în liceu a fost o presiune imensă pe mine și în identitatea mea era atât de înrădăcinat faptul că eu sunt bună la școală și că sunt deșteaptă, încât, în mintea mea, ceea ce îmi plăcea mie cu adevărat era mereu pe locul doi. Ca să fiu „Corina cea deșteaptă” în continuare la școală. Efectiv, nu puteam să mă imaginez dincolo de «Corina cea deșteaptă!» Dar eu eram «Corina cea deșteaptă» și alte chestii. Eram o mie de Corina! De aceea, când m-am mutat la facultate pur și simplu eu n-am spus oamenilor că am intrat pe loc de olimpici. N-am vrut să se știe asta despre mine.

 

- De ce?

- Pentru că mi se pare că vine cu niște preconcepții. Nu mai voiam să fiu „Corina, copil deștept”. Vreau să fiu Corina! Punct! Care se întâmplă și să aibe înclinații pe partea academică.

 

- Cât timp ai fost elevă la Brăila ai participat la șapte olimpiade naționale. Cum se văd lucrurile din spatele „mitului olimpicilor”?

- Vreau din nou să precizez că am adorat olimpiada de limba germană pentru că era altfel. Dar, în general, nu cred că sunt ok olimpiadele. Aceste competiții încep în clasa a V-a, a VI-a. Tu atunci ai 11-12 ani. Tu la vârsta aceea ar trebui să faci altceva. Să ieși cu copiii în oraș, să afli lucruri despre tine, să intri în situații sociale pe care să le gestionezi, să îți dezvolți inteligența emoțională, să înveți să comunici cu cei din jur. Nu trebuie să stai cu orele la birou, la 11 ani, la 12 ani, să înveți. Odată pentru că nu știi foarte bine ce îți dorești la vârsta aceea, pentru că nu ai experiența de viață necesară. Un alt doilea argument ar fi acesta: și dacă tu crezi că asta îți dorești, e foarte greu de diferențiat între pasiune și validarea externă. De exemplu, pentru mine era foarte plăcut și validant când lumea mă felicita că merg la olimpiade și m-am hrănit cu asta o perioadă. Și există pericolul să îți bazezi identitatea pe faptul că tu te duci la olimpiadă.

 

“Societatea nu stă în acest stâlp de oameni care excelează într-un domeniu”

 

- Deci sunt sau nu sunt bune olimpiadele?

- Părerea mea radicală e că ar trebui desființate olimpiadele, mai ales la clasele mai mici! În alte țări nu prea există acest fenomen – există olimpiade, dar nu sunt atât de răspândite și nu se pune accent pe ele la școală. Cred că se poate să reușești și fără olimpiade! Iar când spun asta mă gândesc la toți colegii mei care credeau despre ei că nu sunt deștepți pentru că nu se duc la olimpiadă, ceea ce e delirant și deloc adevărat! Mi se pare că nu asta ar trebui să fie scopul în viață, să excelezi la ceva. Când vedem oamenii care excelează îi credem foarte buni pentru societate. Dar eu cred că societatea nu stă în acest stâlp de oameni care excelează într-un domeniu.

 

- Dar în ce stă societatea?

- Într-un sistem educațional și social foarte bine pus la punct astfel încât să se autosusțină prin toți oamenii. Încât să avem resurse să oferim șanse tuturor.

 

- Deci miza sistemului de învățământ nu ar trebui să fie aceea de a scoate

vârfuri?

- Da! Adică, dacă se întâmplă să iasă un vârf, e foarte ok. Plus că mai e și chestia asta că profesorii iau bani pe premiile pe care le iau elevii și atunci sunt foarte motivați să lucreze cu copiii de olimpiadă. Apoi, pentru că ies câteva vârfuri, acei elevi sunt luați ca argument pentru sistemul educațional care merge bine. Nu merge bine! Nu asta înseamnă un sistem educațional care merge bine!

 

”Nu vreau ca miza mea să fie să scot olimpici, ci să îl fac pe fiecare copil să descopere că e bun la ceva!”

 

- Și care ar trebui să fie scopul școlii?

- Eu cred că scopul școlii nu este doar să adapteze oamenii pentru piața muncii. Sigur, și asta, dar nu doar atât. Scopul școlii ar trebui să fie să te facă să te bucuri și să îți dorești să înveți lucruri. În oricare direcție. Ca apoi, mai departe, tu să îți dai seama ce bucățică ți se potrivește și în același timp să te bucuri să cunoști lucruri despre lume.

 

- Vorbeam mai devreme că vrei să devii profesoară. Tu cu cine ai vrea să lucrezi: cu vârfurile sau media?

- Vreau foarte tare să lucrez cu copii interesați, copii pasionați, copii care poate au înclinații în anumite domenii. Copiii cărora le face plăcere să învețe. Și nu doar atâta! Poate să îi determin eu ca pe alocuri să le facă plăcere. Să le citesc un poem contemporan, ori mai pe caterincă, ori foarte funny, ori foarte tandru. Nu vreau ca miza mea să fie să scot olimpici, ci să îl fac pe fiecare copil să înțeleagă sau să îl ajut să descopere că e bun la ceva! Cred că fiecare trebuie să fie încurajat și să i se arate că e bun la ceva și că poate să aducă un beneficiu celor din jur prin ceea ce face. Chestia asta mi se pare foarte frumoasă. Să știi că tu contribui la ceva și poți să faci viața celui de lângă tine mai bună.

 

“Avem nevoie să nu mai fetișizăm așa vârfurile, olimpicii, intelectualii”

 

- Acum că ai trecut prin școala românească, cum o vezi?

- Îmi e greu să spun chestii generale dar am așa câteva linii mari. Mi se pare că e falia asta dintre licee bune și licee proaste. Cred că ar trebui să fie puse la punct liceele tehnologice pentru că avem absolută nevoie de oameni cu abilități practice și avem nevoie să îi apreciem mai mult. Și avem nevoie să încurajăm și să nu descurajăm elevii. Nu mai cred în competiție, nu mai cred în frică! Și nu spun acum că e totul lapte și miere dar avem nevoie de psihologi școlari bine pregătiți. Avem nevoie să scăpăm de stigma oamenilor care nu fac facultate. Avem nevoie să conștientizăm că nu toată lumea are nevoie de o facultate. Intelectualii sunt necesari, dar nu doar de ei avem nevoie. Avem nevoie de empowerment. Avem nevoie să nu mai spunem că școala e degeaba. Avem nevoie să găsim o cale să le arătăm elevilor de ce e valoros să aibă cunoștințe generale despre lume, ca să fie oamenii care știu ce vor de la viață, să nu fie luați de fraieri. În același timp, avem nevoie de un sistem care să le permită tuturor să își găsească o meserie cu care să fie fericiți, cu care să nu fie stigmatizați.

 

- Care sunt modelele tale?

- Eu nu am un model anume. Am lucruri punctuale pe care le apreciez la anumiți oameni. Adică nu îmi iau modelele din oameni foarte cunoscuți, ci din oamenii din jurul meu. De exemplu, părinții mei pot fi modele puternice pentru mine. La fel prietenii mei. Chestii pe care le fac, lucruri pe care le spun, atitudini pe care le au în anumite momente, felul în care gestionează anumite situații, le pot aprecia și pot învăța foarte multe de la ei. Și, din nou, mi se pare că oamenii aceștia celebri pe care îi considerăm „modele” devin mituri, legende.

 

- Nu mai crezi în mituri?

- Nu mai cred în oameni care devin mituri și legende.

 

Trebuie să recuperăm plăcerea poveștilor”

 

- Dar în ce crezi?

- În poveștile pe care ni le spunem! Mi se pare că am pierdut plăcerea învățatului, plăcerea cunoașterii și plăcerea poveștilor. Și trebuie să recuperăm plăcerea poveștilor. Că până la urmă și filosofia și literatura și istoria și filmele sunt povești. Cred că avem nevoie de povești, cred că ne hrănim din povești, cred că ne spunem zilnic povești, fiecare în sine, cred că modul în care privim lumea în sine este o poveste și că avem propriile narațiuni despre lume.

 

- Ce urăști și ce iubești?

- Urăsc egoismul, pesimismul, stresul. Iubesc pădurea și animalele. Iubesc foarte mulți oameni din jurul meu, părinții, familia, prietenii. Iubesc curtea din spate de la Litere, restaurantul vegan din Cluj unde merg foarte des, mirosul de tei și de salcâm, poezia contemporană. Iubesc să ies la plimbare cu prietenii mei. Iubesc să am timp.

 

- Dacă ai avea șansa să interacționezi cu un personaj sau autor, din orice epocă, care ar fi acela?

- Sunt doi autori. Sigrid Undset și Tarjei Vesaas.

 

- Ne aproapiem de finalul interviului și am vrea să ne spui ce o să faci mai departe?

- Rămân la master în România - „Istoria imaginilor, istoria ideilor”, ca un fel de continuare la programul de Literatură comparată doar că extins în mai multe medii: film, teatru, muzică, arte plastice, teologie, etnografie. Continui cu ce îmi plăcea oricum. Mi-am găsit portița! Am terminat facultatea asta, știu că mă pot angaja oricând, că e o editură sau o corporație, știu că oricând pot ține meditații, pot preda la școală, deci pot să supraviețuiesc. Și acum, la master, îmi asum un risc să spunem și fac asta în idea de a intra în cercetare în mediul academic. Și apoi o să vreau să mă înscriu și la doctorat.

 

- Ai un îndemn la lectură pentru elevi!

- Să citească! Pur și simplu! Dar nu ca o obligație, ci pentru că le place! Și să citească ce le place!

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

Arbo300x600

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro