Aceste manevre reprezintă "o gravă ameninţare" împotriva păcii şi preludiul unei invazii, a afirmat comandamentul militar suprem al statului comunist, într-o declaraţie difuzată de presa oficială nord-coreeană.
Comandamentul şi-a luat angajamentul de a răspunde "la cea mai mică provocare militară" împotriva suveranităţii nord-coreene cu o "replică nemiloasă şi rapidă, pentru a distruge agresorii prin toate mijloacele ofensive şi defensive, inclusiv mijloace disuasive nucleare".
Coreea de Nord, care dispune de arma nucleară, denunţă frecvent acest gen de manevre militare, pe care Seulul şi Washingtonul le prezintă ca fiind pur defensive, şi promite să răspundă la cea mai mică încălcare a suveranităţii sale.
Coreea de Sud şi Statele Unite au informat în iulie Phenianul cu privire la desfăşurarea exerciţiilor militare comune, subliniind că acestea nu au ca scop invadarea Coreei de Nord şi că sunt pur defensive. Circa 10.000 de militari americani şi 56.000 sud-coreeni urmează să participe la aceste manevre, care se vor încheia la 27 august.