"Ieri mi-a fost dat să văd ceea ce nu îmi aduc aminte să fi văzut vreodată: un meci al Rapidului care a început într-o atmosferă de suspiciune, generată de acuze nicicum dovedite şi care s-a arătat în final a fi condimentat cu toate nelegiuirile care pot exista într-un joc de fotbal, produse de un arbitraj care îşi propune să distrugă spectacolul: de la eliminări absolut gratuite (Deac) până la penaltiul evident dar neacordat (Teixeira). Ceea ce am văzut aseară la meciul Vaslui - Rapid este o întâmplare din altă lume, care nu e a mea şi în care nu mă mai regăsesc. Nu mă mai ţin nervii să cred că practic un anume sport care, de fapt, este un altul, cu reguli pe care nu le cunosc. Pentru mine personal relaţia afectivă cu fotbalul s-a încheiat aseară. Cu gustul dulce al unei victorii mari, peste care se aşează gustul amar al unei lumi fotbalistice profund pervertite, am luat decizia să închei şi relaţia formală cu fotbalul. Acest sfârşit de an este şi sfârşitul perioadei mele de investitor în fotbal. Am hotărât să mă retrag de la Rapid. Anunţ public că sunt gata să cedez participaţia mea de 99,97% la acest club, contra sumei de 1 LEU, oricărei persoane care este dispusă să preia acţiunile şi finanţarea Rapidului", a scris Copos pe blogul său.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.