SPITALUL DE PSIHIATRIE BRAILA
COPILUL HIPERKINETIC SI DIFICULTATILE SALE
Fiecare copil si apoi adult are un anumit fel de a fi care provine din: temperamentul cu care se naste, zestrea sa genetica, conditiile de mediu familial (sau substitut) si scolar care-i modeleaza caracterul (aici intrand mai ales felul in care se poarte cei din jur cu el si modelele de care se poate apropia copilul, pe care le va admira) si starea de sanatate fizica si mentala.
Cu un copil sanatos, crescut intr-un mediu iubitor si in care educatia se face tinand cont de temperamentul copilului si de nevoile sale in fiecare etapa de varsta, in general nu vor fi probleme; se va dezvolta in ritmul sau natural (fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare).
Dac daca avem de-a face cu un copil cu "tulburare hiperkinetica cu deficit atentional" (ADHD) deja lucrurile pot evolua in multiple feluri. ADHD este o disfunctie cerebrala minima (NU este boala psihica, NU este handicap, este o afectiune predominant neurologica). In primii ani de viata si la gradinita diagnosticul este pus mai rar pentru ca in general copiii mici sunt neastamparati, mereu in miscare, exploreaza, etc. Cele mai multe probleme apar la scoala unde se manifesta din plin:
- instabilitatea psiho-motorie (copilul se misca excesiv, iese din banca, gaseste motive sa iasa din clasa, isi misca mainile, da din picioare pe sub banca; la temele de acasa i se "face" frecvent foame, sete, il apuca diverse curiozitati fara legatura cu tema; deranjeaza jocurile copiilor)
- impulsivitatea (vorbeste mult, adesea neintrebat, nu asteapta sa-i vina randul, se baga in fata la jocuri, la magazin, nu are rabdare, simte o nevoie puternica de a spune sau face ce-i vine atunci, pe loc; acasa nu doarme la pranz, adoarme greu seara si doarme de obicei putin, nu sta locului la masa, etc)
- deficitul atentional (priveste in toate partile, este usor atras de zgomote, imagini, miscare, priveste pe geam, pe pereti etc,isi pierde lucrurile, la teme scrie un pic apoi comenteaza sau pune intrebari fara legatura cu tema, fuge de sarcini in care trebuie sa stea locului si sa fie atent, etc).
Din nefericire cei din jur (educatori, profesori, alti parinti si chiar partenerii de joaca) spun ca acest copil hiperactiv este:" obraznic, prost-crescut, needucat, handicapat, etc. ceea ce afecteaza stima de sine si relatiile sociale atat ale copiilor cat si ale parintilor. In ADHD copilul NU se poate controla, atentia lui este fragmentata, perceptia informatiilor se face cu intreruperi, ceea ce afecteaza intelegerea lectiilor si asa se ajunge la etichete de genul:"retardat", "du-te la scoala speciala", "prost", "lenes" si multe altele. Copiii cu ADHD au in general o inteligenta normala si chiar ridicata. Rezultatele lor scolare sunt slabe din cauza tulburarilor perceptive si de concentrare, nu pentru ca nu-i "duce capul". Copiii devin marginalizati, jigniti, ajung de multe ori "tap ispasitor" pentru toate boacanele din clasa. Incep sa se apere si o fac agresiv, de cele mai multe ori, incep sa se simta descurajati, neputinciosi, speriati de ceea ce poate urma, revoltati, incep sa aiba o stima de sine scazuta, sa se creada incapabili, rai, neiubiti etc. Parintii, la randul lor, avand dificultati de relationare acasa cu copilul (care e dezorganizat, porneste greu sa-si faca temele, vorbeste tot timpul) si la scoala (unde i se spun doar lucruri rele despre copil, i se fac reprosuri in privinta felului in care l-au educat, i se cere sa-l duca la scoala speciala sau oriunde la alta scoala) ajung nervosi, frustrati, rusinati, depasiti de situatie, furiosi, descurajati etc. La acestea se adauga si reclamatiile care vin de la vecini sau alti copii si deja atitudinile fata de copil devin general ostile. Raspunsul comportamental al copilului va fi de a dezvolta un "opozitionism provocator" si "tulburari de comportament"; acestea sunt cele mai frecvente complicatii ale ADHD si deja tratarea lor devine mai complicata decat cea a ADHD necomplicat.
Punerea diagnosticului de ADHD nu este simpla; multi copii sunt mai energici si mai aiuriti din fire; diagnosticarea o face numai neuropsihiatrul de copii in colaborare cu psihologul clinician. Daca e cazul tot medicul este cel care stabileste o schema de tratament pentru copil si ii urmareste evolutia (ca raspuns la medicatie). Tratamentul in ADHD este insa complex: este nevoie de metode comportamentale in scoala, in familie, de psihoterapie acolo unde exista agresivitate/enxietate/depresie la copil, consilierea familiei (parintii sunt depasiti uneori, sufera, obosesc).
