Copilul fugar care a pus pe jar o comună întreagă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Dispariţie în toiul nopţii, pe frig şi viscol

Copilul fugar care a pus pe jar o comună întreagă

certat de “părinţii” care îl aveau în plasament, pentru că a luat nota 3, un copil de 12 ani, din localitatea Unirea a fugit de acasă • toată noaptea de joi spre vineri, cel mic a fost căutat de echipe complexe, formate din poliţişti, jandarmi, pompieri • toată lumea a stat cu sufletul la gură, ore în şir, întrucât băiatul era de negăsit, iar vremea era una cu viscol şi ninsoare • abia vineri, aproape de prânz, dispărutul, Marius Georgian E., a fost găsit în incinta şcolii, în stare bună • abandonat de mamă, acesta a fost luat în plasament, în 2015, de o familie care a vrut să ajute • se pare că băiatul a mai provocat probleme la şcoală, iar acum a fugit de acasă, astfel că familia care îl creştea nu îl mai vrea, el fiind preluat de asistenţii sociali

 

Noapte de coşmar pentru o familie din localitatea Unirea. Copilul de 12 ani pe care îl avea în plasament a decis să se facă nevăzut, joi seara. O ceartă legată de o notă pe care o luase copilul la şcoală a dus la dispariţia acestuia. Astfel, băiatul, Marius Georgian E., a decis să îşi ia lumea în cap. A plecat de acasă şi dus a fost. În condiţiile în care iarna a revenit la Brăila, cu frig, zăpadă şi viscol, localnicii din Unirea s-au gândit la ce este mai rău. Toată lumea a pornit în căutarea copilului, însă, toată noaptea, nimeni nu i-a dat de urmă. S-a dat alarma la Poliţie şi oamenii legii au început să scormonească întreaga localitate.

În seara zilei de 20 aprilie, la ora 20.40, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie din comuna Unirea, cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, la ora 18.00, un minor de 12 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. Imediat, a fost formată o echipă operativă mixtă, cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, Jandarmeriei Brăila şi reprezentanţi ai Primăriei Comunei Unirea. Între orele 21.00 şi 22.40, căutările au fost efectuate de 3 poliţişti, 2 agenţi de pază de la Primăria locală şi 6 persoane civile, însă fără sorţi de izbândă. La ora 23.00, căutările au fost reluate de un echipaj format din poliţişti, jandarmi, pompieri. Până ieri dimineaţă, adică după mai bine de 12 ore de la sesizarea dispariţiei, copilul era de negăsit.

Coşmarul a continuat până în jurul orei 11.30, când, în urma căutărilor efectuate, minorul a fost găsit în incinta unităţii şcolare de pe raza localităţii. Se pare că băiatul s-a gândit să se adăpostească, de frigul şi zăpada de afară, astfel că a scăpat cu viaţă. El ar fi dormit în sala de sport unde a şi fost găsit de poliţişti, fiind preluat apoi de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului (DGASPC) Brăila. Băiatul va beneficia de consiliere psihologică, într-un centru specializat.

 

Familia care îl avea în plasament nu îl mai vrea

Fuga de acasă l-a costat scump pe minorul abandonat de părinţi, mama fiind plecată în Spania, în timp ce tatăl susţine că nu este copilul lui. Spaima pe care a provocat-o “părinţilor” care îl aveau în grijă, încă din aprilie 2015, la care se adaugă cu siguranţă şi alte incidente, poate mai puţin grave, i-au determinat pe aceştia să anunţe că nu îl mai vor pe copil. În aceste condiţii, poliţiştii care au dat de urma lui Marius nu au putut decât să îi anunţe pe reprezentanţii DGASPC că băiatul nu mai are unde locui.

Şefa instituţiei, Simona Cimpoae, ne-a declarat că a primit într-adevăr această informaţie şi că băiatul va fi dus într-un centru de urgenţă, unde va primi consiliere psihologică. Oricum, după cum spun asistenţii sociali, Marius locuia în condiţii extrem de bune la familia din Unirea, aceasta preocupându-se de educaţia lui. Cel mic ar fi mai creat mici probleme, pe la şcoală, însă nu a fost ceva grav, ci erau doar năzbâtii ale unui copil. “Din rapoarte, nu au fost identificate probleme deosebite de comportament”.

Cearta de joi seara, între copil şi “părinţi”, s-a datorat faptului că după ce băiatul a luat nota 3 la o materie la şcoală, acesta ar fi modificat nota. A transformat acel ruşinos 3, în nota 8, iar asta i-a determinat pe oamenii ce se ocupau de educaţia băiatului să îi atragă atenţia că nu este bine să procedeze în acest fel.

 

Marius, salvat de “părinţii” care l-au luat în plasament

Copilul de 12 ani a fost luat în plasament, în urmă cu doi ani, de o familie din sat care a vrut să îi dea o mână de ajutor. După plecarea mamei în Spania, Marius rămăsese în grija unui bunic, acesta fiind se pare bolnav de schizofrenie. Aflând despre situaţia în care trăieşte, cel mic fiind nevoit să şi muncească prin diverse locuri, oamenii au decis să îl ia în plasament. Soţii din Unirea au spus că li s-a făcut milă şi au vrut să ajute. Au relatat faptul că, după ce a luat nota trei la limba română, l-au certat pe băiat, fără a se gândi ce avea să urmeze. Toată noaptea de joi spre vineri, ei au stat cu sufletul la gură, întrucât băiatul plecat de acasă nu  s-a întors. Familia spune că a pornit pe urmele celui mic chiar după ce acesta a fugit în stradă, însă nu au reuşit să îl ajungă. Oamenii nu au renunţat la căutări, ei fiind ajutaţi şi de localnici. Totul a fost însă în zadar, astfel că, îngrijoraţi, au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au cerut ajutorul.

Cei care îl aveau în plasament au spus că băiatul a mai provocat probleme, la şcoală, însă evenimentul de acum, cu dispariţia în toiul nopţii, i-a dat peste cap.

Cu siguranţă, acesta a fost motivul care i-a determinat să renunţe la băiat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro