Se numeste "primar" cand copilul nu a avut nici o perioada "uscata" mai mare de 6 luni (si are drept cauza principala imaturitatea vezicala) si secundar cand intervine dupa o perioada de stress emotional (probleme scolare, conflicte in familie, spaima puternica, nasterea unui fratior, etc).
De ce apare enurezisul? In vezica urinara se strange urina; cand vezica se umple, centrii nervosi de la nivelul peretelui vezicii transmit la creier mesajul ca este necesara golirea (simtim ca trebuie sa uriman). Copilul nu receptioneaza mesajul insa vezica urinara tot se goleste.
Cauze:
- vezica urinara mica; remediul consta in amanarea golirii vezicii in timpul zilei pentru a determina cresterea capacitatii de retinere (cand copilului ii vine sa faca pipi i se solicita sa mai astepte cateva minute, 2-3 la inceput apoi din ce in ce mai multe minute, in functie de cat poate; de asemenea, antrenarea copilului in oprirea jetului de urina in timpul urinarii de cateva ori pentru narirea fortei sfincterului urinar);
- mostenirea genetica (uneori au parinti care au facut in pat pana tarziu);
- infectii la nivelul vezicii sau rinichilor;
- constipatia;
- hormonul antidiuretic in cantitate mica;
- sistem nervos inca prea imatur pentru a raspunde la comenzile vezicii;
- somn foarte profund;
- factori psihologici si sociali (sensibilitate si emotivitate mai ridicata, nesiguranta, teama de conflicte si certuri, etc).
Tratamentul este combinat, farmacologic si psihologic. Cel medicamentos este recomandat de medic in cazul in care copilul are aprox. 7 ani si dupa ce tratamentul psihologic nu a dat rezultate. Unele medicamente maresc capacitatea de stocare a urinei la nivelul vezicii, altele incetinesc activitatea rinichilor pe timpul noptii dar nici un medicament nu este considerat vindecator al enurezisului. De aceea parintii nu trebuie sa intre in alerta daca tratamentul nu reuseste. Maturizarea tine de evolutia naturala si personalizata a fiecarui copil. Daca un copil nu mai face in pat de la 2 ani si al nostru continua sa faca si la 7-8 ani nu inseamna ca al nostru este anormal ci ca se maturizeaza mai lent.
Tratamentul psihologic si de antrenare combinat cu cel farmacologic da rezultatele cele mai bune.
Trebuie sa se tina cont de urmatoarele reguli:
1. Nici copilul nici parintii nu sunt vinovati de aceasta problema (trecatoare!); parintii trebuie sa discute deschis cu copilul despre udatul patului, sa-l asigure ca au inteles ca nu e vina lui ca se intampla asa si ca-l vor sprijini s-o rezolve; de asemenea, atat copilul cat si parintii trebuie sa stie ca aceasta nu este o boala si ca problema se va rezolva.
2. Copilul trebuie cooptat in propriul tratament: sa participe la schimbatul lenjeriei, sa puna rufele ude in masina de spalat, sa acopere patul cu o folie protectoare, sa-si faca dus sau sa se spele de cate ori I se intampla sa se ude, sa-si tina un carnetel cu evidenta incidentelor si sa I se ofere o recompensa simbolica de cate ori reuseste sa fie uscat dimineata;
3. Evitarea agitatiei, conflictelor, certurilor, pedepselor si a criticii fata de copil;
4. Antrenarea vezicala (prin amanarea golirii vezicii in timpul zilei si intreruperea de cateva ori a jetului in timpul mictionarii).
5. Trezirea completa a copilului la 1-2 ore de la ultima mictiune si treptat folosirea unui ceas desteptator astfel incat copilul sa se trezeasca singur si sa mearga la toaleta. Daca ii este frica de intuneric se poate folosi o lumina de veghe ceva mai puternica decat cele uzuale.
6. Laudati toate semnele de imbunatatire si toate eforturile pe care le face copilul, nu il acuzati, nu il criticati sau pedepsiti pentru ca face in pat. Critica si pedeapsa in acest caz poate declansa o tulburare nevrotica la copil (caz in care intradevar se va putea vorbi de boala).
