Copilul "căpcăunei" rămâne în familie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copilul "căpcăunei" rămâne în familie

În urma semnalării în ziarul "Obiectiv" a cazului femeii care se foloseşte de băieţelul ei de 8 ani pentru a stârni mila publică şi a trăi de pe urma ajutorului oamenilor de bună-credinţă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila a realizat o anchetă în urma căreia a decis că trebuie prevenită separarea copilului de familie. DGASPC a luat măsura înscrierii băiatului la Centrul de zi al Fundaţiei "Lumina", unde va putea merge după terminarea programului şcolar, pentru e beneficia de o masă caldă şi de supraveghere la pregătirea temelor. "Pe data de 9 aprilie s-a realizat deplasarea la domiciliu, iar mama a fost invitată a doua zi să se prezinte la sediul direcţiei, lucru care nu s-a întâmplat. Pe data de 14 aprilie s-a realizat din nou deplasarea la domiciliul familiei, ocazie cu care s-a constatat că mama nu a venit la sediul direcţiei deoarece în data de 10 aprilie a fost la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei pentru a solicita acordarea unui ajutor de urgenţă. Mama a fost invitată la sediul direcţiei pe data de 15 aprilie, când s-a prezentat împreună cu băieţelul. Mama a beneficiat de consiliere privind importanţa unui mediu familial securizant, a unui climat afectiv corespunzător dezvoltării optime a copilului precum şi referitoare la importanţa modelului oferit de părinţi şi adoptarea unor metode educative neabuzive. De asemenea, mamei i s-a propus înscrierea copilului la Centrul de Zi al Fundaţiei «Lumina». Mama a acceptat, iar copilul va merge la şcoală şi, după ore, la centrul de zi, unde va primi o masă caldă, va face temele, iar seara se va întoarce în familie", a precizat Simona Cimpoae, directorul adjunct al DGASPC Brăila.

Băiatul va fi îngrijit pe banii primăriei, dar nu va fi separat de mamă

Unde se va întoarce seara micul Ioan Petrea, fiul Gabrielei Vasilica Ispas, care este climatul familial ce-l aşteaptă aici? Reamintim că băieţelul locuieşte împreună cu mama sa în condiţii greu de imaginat: aerul este irespirabil din cauza mirosului înţepător de urină, iar toate obiectele din garsoniera sărăcăcioasă sunt acoperite cu un strat gros de slin. Femeia pozează în victimă a destinului, urmărită de ghinion toată viaţa şi îşi inventează o întreagă "colecţie" de boli, care ar fi adus-o cu un picior în groapă, dar mai ales "fabrică" poveşti cutremurătoare despre propriii copii. Şi asta nu de ieri de alaltăieri, ci de ani buni. Doar personajele poveştilor s-au schimbat în timp, scenariul rămânând în linii mari acelaşi, menit să atragă compasiunea oamenilor de bine. În urmă cu 10 ani, Gabriela Ispas povestea în presă cum era bătută de soţul alcoolic până s-a ales cu o tumoră pe creier, cum s-a îmbolnăvit şi de cancer genital, fiind în fază terminală, hrănită cu glucoză şi dependentă de morfină. Pe atunci, Gabriela înduioşa inimile susţinând că este mama grijulie a două fetiţe, una în vârstă de 7 ani, cealaltă de 3 ani şi că a rămas neconsolată după ce un băieţel i-a murit la vârsta de 3 ani, îngrozit de imaginea mamei plină de sânge. În realitate, copilele erau trimise la cerşit, motiv pentru care în anul 2000, DGASPC a luat măsura protecţiei lor în centre de plasament, ca apoi să fie crescute de asistenţi maternali profesionişti, până anul trecut, când a apărut tatăl lor. După ce timp de aproape 10 ani a fost plecat în străinătate, Nicu Petrea a venit pentru a-şi lua cu el fetele, acum adolescente de 13, respectiv 17 ani, în Spania. Acum, de soarta fetelor nimeni nu mai ştie nimic. Ioan, venit pe lume după ce surorile lui au fost luate de Protecţia Copilului, rămâne prins în plasa minciunilor ţesute de mama lui, într-o lume a tenebrelor, creată de o minte diabolică, în care este greu de întrevăzut lumina adevărului. Copilul este obligat să asiste la teatrul ieftin jucat de mama sa atunci când are "public" şi să asculte "spovedaniile" ei de sinucigaş care-şi pune frânghia de gât sau se aruncă înaintea trenului ori poveştile despre "moartea" violentă a surorilor, fie prin înec, fie în accident rutier. Concluzia specialiştilor DGASPC a fost aceea că Ioan nu se află în situaţie de risc. "Nu au fost observate aspecte care să sugereze existenţa unei situaţii de risc pentru copil. S-a constatat relaţia de ataşament existentă între cei doi, precum şi dorinţa mamei de a se ocupa de creşterea copilului. De aceea, nu s-a impus stabilirea măsurii de protecţie specială în regim de urgenţă, cazul urmând a fi monitorizat în continuare, în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei şi unitatea de învăţământ la care este înscris copilul. Ca formă de protecţie s-a stabilit serviciul primar oferit de Primărie, în vederea prevenirii separării copilului de familie. Cazul va fi monitorizat şi dacă se vor observa situaţii de risc, vom interveni", a concluzionat Simona Cimpoae, directorul adjunct al DGASPC Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro