• poliţiştii din Viziru au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea faţă de inculpatul Valentin Ciprian Cazacu, din satul Lanurile • acesta a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte • bărbatul este tatăl a trei minore, părăsite de mamă, ele ajungând acum în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului
În ziua de 11 aprilie, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru l-au depistat, pe raza satului Lanurile, pe un localnic de 40 de ani, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Este vorba despre localnicul Valentin Ciprian Cazacu, cazul acestuia fiind prezentat de către cotidianul nostru, în urmă cu două zile. Bărbatul este tatăl a trei fete minore, care au fost părăsite de mamă, el fiind cel care le avea în grijă. În condiţiile în care tatăl a fost dus la închisoare, copilele au ajuns în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului Brăila. Bărbatul condamnat a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
După ce s-a dat condamnarea, judecătorii au dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi emiterea unei adrese către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, pentru luarea măsurilor de ocrotire faţă de minore aflate în îngrijirea tatălui.
Reamintim că, în ianuarie anul trecut, Valentin Ciprian Cazacu, tată a trei copii minori, din localitatea Lanurile, comuna Viziru, l-a lovit pe un bărbat din aceeaşi localitate, băgându-l în comă. Victima a decedat a doua zi la spital, iar agresorul a fost reţinut, pus sub control judiciar şi trimis în judecată pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (LCM). Agresiunea a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în gospodăria inculpatului, chiar de faţă cu fetiţele sale, în vârstă de 6, 8 şi 10 ani. De altfel, copilele au fost audiate ca martori ai acuzării. Acum micuţele au rămas şi fără tată, după ce mama le-a părăsit fără nicio explicaţie.