Autoutilitară "Dacia" înfiptă într-un TIR staţionat şi nesemnalizat, în afara localităţii Traian. Un şofer gălăţean a pus în pericol viaţa propriilor copii, unul de numai un an şi jumătate, iar celălalt în vârstă de 6 ani, după ce maşina pe care o conducea a intrat în autotrenul oprit pe marginea şoselei. Drumul acoperit cu zăpadă l-a pus în dificultate pe conducătorul auto, care nu a reuşit să oprească maşina la timp. Trei ambulanţe i-au transportat pe copii şi pe mama lor la spital, cel mic fiind rănit grav.
Evenimentul rutier a avut loc ieri dimineaţă, la ora 5.45, în timp ce Dan D. (41 de ani), din Galaţi, conducea o "Dacia Papuc" pe DN 2B, în afara localităţii Traian-Sat, judeţul Brăila. "Din cauza neatenţiei în conducere şi a carosabilului acoperit cu zăpadă, şoferul nu a observat un autotren cu semiremorcă, care se afla staţionat pe carosabil, pe acelaşi sens de mers, din cauza unei defecţiuni tehnice, nefiind semnalizat corespunzător, şi a intrat în acesta", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a unui copil de un an şi 6 luni şi vătămarea corporală uşoară a altui minor de 6 ani, precum şi a mamei acestora, Mirela D. (32 de ani). Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde au primit îngrijirile medicale necesare. "La faţa locului au fost găsite trei victime, o femeie de 32 de ani şi 2 copii. Femeia a suferit un traumatism cranio-facial, dar era în stare conştientă. Copilul de 6 ani nu prezenta leziuni aparente, în schimb mai grav rănit a fost cel de un an şi jumătate, având un traumatism cranian şi hematom la nivelul capului destul de mare. Toţi au fost transportaţi la U.P.U. de cele trei ambulanţe, una cu medic şi două cu asistenţi", a declarat dr. Viorica Uscatu, şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii rutieri au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Tot ieri dimineaţă a avut loc un alt accident, un şofer pierzând controlul asupra volanului din cauza zăpezii aşternute pe şosea. La ora 7.00, brăileanul Gelu T. (40 de ani), conducea autoturismul "Daewoo Matiz", pe DJ 212, în afara localităţii Chiscani. Şoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu autobuzul condus regulamentar de Marian P. (45 de ani), din municipiul Brăila. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părţii carosabile, şoferul acestuia suferind leziuni corporale uşoare pentru care a fost transportat la spital. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Şoferul neatent s-a ales cu dosar penal.