Un băieţel de numai 11 ani, din satul Batogu, a fost batjocorit în două rânduri de un localnic de 17 ani, care nu s-a gândit nici măcar un moment că îl va traumatiza pe cel mic pentru toată viaţa. Mama copilului a mers la Postul de Poliţie Cireşu şi a reclamat faptul că fiul ei a fost victima unui viol. Oamenii legii l-au reţinut pe violator, iar instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia.
Astfel, în ziua de 6 iunie, la ora 11.00, poliţiştii din Cireşu au fost sesizaţi de o localnică de 34 de ani, despre faptul că, la ora 8.30, fiul ei, în vârstă de 11 ani, a fost violat de Gigel Radu, din acelaşi sat. În urma cercetărilor desfăşurate, judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au probat în sarcina minorului reclamat faptul că a lipsit de libertate partea vătămată, în mod ilegal, şi a condus-o în locuinta lui, unde a forţat-o să întreţină cu acesta un raport sexual. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că băieţelul prezenta leziuni specifice violului, care datau de câteva ore. Imediat, faţă de învinuit s-a luat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol. Cercetările au scos la iveală faptul că acelaşi individ l-a mai abuzat sexual pe copil şi luna trecută. Astfel, la data de 5 iulie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru două infracţiuni de viol. La aceeaşi dată, violatorul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 19 zile, cererea procurorilor fiind admisă de magistraţii Tribunalului Brăila, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. "Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că inculpatul, la începutul lunii iunie şi în data de 4 iulie, a întreţinut, prin constrângere, două raporturi sexuale cu partea vătămată, minorul B.I., în vârstă de 11 ani", se arată într-un comunicat remis de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Individul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.
Cazul a ajuns şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, instituţia fiind sesizată de poliţie. Copilul urmează să fie inclus într-un program de consiliere psihologică.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.