Un minor în vârstă de 10 ani a fost violat de un bărbat care lucra cu ziua la părinţii săi, când copilul s-a dus să-i ducă mâncare. Sub ameninţări cu bătaia, copilul a fost dus pe un câmp, unde a fost supus la perversiuni sexuale. După ce şi-a satisfăcut plăcerile, autorul s-a adăpostit în turnul unui siloz, însă a fost prins de poliţişti imediat ce a ieşit din ascunzătoare. Bărbatul nu este la prima abatere de acest gen, fiind găsit vinovat că a ucis o femeie cu un topor, femeie care anterior îl reclamase că o violase.
{flv}02viol{/flv}
- Ilie Maier le-a arătat poliţiştilor locul unde l-a violat pe băiat
Incidentul a fost reclamat duminică, prin apelul 112, de mama copilului, care a sesizat că în aceeaşi zi, între orele 12.30 - 13.00, fiul ei a fost violat de Ilie Maier (36 de ani) din comuna Dumitreşti, judeţul Vrancea, domiciliat fără forme legale în comuna Traian. Minorul a fost examinat medico-legal, medicul legist concluzionând că prezintă leziuni specifice actelor de inversiune sexuală, ce pot data de câteva ore. În acest context, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale au demarat cercetările, stabilind că bărbatul lucra ca zilier la familia minorului, pe o solă de pe raza comunei. În acea zi, băiatul a fost trimis de mama sa să-i ducă mâncare lui Maier care, profitând de această ocazie, l-a constrâns să întreţină raport sexual cu el. După comiterea faptei, copilul a fost lăsat să plece şi, pentru că şi-a dat seama ce a făcut, Maier s-a ascuns în turnul unui siloz din apropiere. Din acest motiv s-au constituit mai multe echipe de poliţişti, care în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea (unde autorul ar fi putut fugi la rude) au periat zona pentru depistarea acestuia. El a fost prins în jurul orei 3.30, când a ieşit din ascunzătoare şi se îndrepta spre domiciliul din comuna Traian. "Suspectul a fost reţinut pe ordonanţă şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Ieri, el a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru primele 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Precizăm că în 1996, Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe Ilie Maier la 21 de ani şi 8 luni închisoare pentru omor deosebit de grav. În iunie anul trecut bărbatul a fost liberat condiţionat. În perioada în care a fost liber, bărbatul a comis două furturi, fiind acuzat că a sustras o căruţă şi o bicicletă. Acum el riscă până la 25 de ani de închisoare, la care se vor adăuga şi anii rămaşi neexecutaţi din prima pedeapsă.