Premieră infracţională la Brăila. După zecile de persoane vârstnice devenite victime ale înşelăciunilor prin metoda "Accidentul", a venit rândul minorilor să fie traşi pe sfoară de puşcăriaşii încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în ziua de 8 octombrie 2014, în urma investigaţiilor efectuate de ofiţerii Seviciului de Investigaţii Criminale, a fost depistat principalul suspect în cazul celei mai recente înşelăciuni prin metoda "Accidentul". Este vorba de Marian Sevastian Anastasiu, de 37 de ani, din Brăila, individ care a fost reţinut şi prezentat apoi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Pe 9 octombrie, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, suspectul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.
Ancheta desfăşurată a relevat faptul că, în ziua de 5 octombrie 2014, un individ care se afla încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi - şi care urmează a fi identificat - a apelat un număr de telefonie fixă, la celălalt capăt al firului fiind un minor în vârstă de 12 ani, E.R.V., din municipiul Brăila. Încarceratul l-a convins pe copil că este tatăl său (!) şi că a fost implicat într-un grav accident rutier. Acelaşi individ l-a determinat pe minor să-i înmâneze lui Marian Sevastian Anastasiu 12.000 de lei, 400 de euro, precum şi bijuteriile din aur ale familiei, după ce a stabilit mai întâi un loc de întâlnire.
Alegerea lui Anastasiu nu a fost întâmplătoare: autorul înşelăciunii, încarcerat în Penitenciarul Galaţi, se află în aceeaşi cameră cu nepotul susnumitului.
În aceeaşi zi, conform indicaţiilor primite de la "tată", băieţelul de 12 ani a pus banii şi aurul în rucsacul cu care fusese la şcoală şi s-a deplasat pe o stradă din municipiul Brăila, unde s-a întâlnit cu Marian Anastasiu. Minorul i-a înmânat lui Anastasiu rucsacul cu bani şi aur, după ce acesta i-a comunicat că sunt "pentru tatăl său", care ar fi provocat accidentul de circulaţie. Valoarea prejudiciului este de 22.000 de lei.
În aceeaşi zi, tatăl minorului a reclamat înşelăciunea la poliţie, iar oamenii legii au început investigaţiile.
Ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Brăila au stabilit că minorul i-a înmânat complicelui (un necunoscut, în acel moment) banii şi bijuteriile în rucsacul cu care venise de la şcoală şi în care avea şi cărţile şi caietele. Trei zile mai târziu, suspectul a fost identificat, iar prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporţie de 70%. Potrivit sursei citate, rucsacul cu rechizitele băiatului de 12 ani a fost găsit aruncat într-un canal pentru irigaţii din apropierea satului Baldovineşti, comuna Vădeni.
Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Oamenii legii îi sfătuiesc pe brăileni să fie vigilenţi, ca să nu cadă victime unor astfel de indivizi certaţi cu legea. De regulă, suspecţii utilizează calităţi false (avocat, procuror, poliţist sau medic) şi solicită telefonic diferite sume de bani. Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere) au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de poliţie pentru savârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime decedate). Sumele de bani reprezintă, vezi Doamne, "onorariul" acestora ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie.
Victimele sunt alese mai ales din rândul persoanelor vârstnice, vulnerabile, care, în primă fază, sunt contactate pe telefoanele fixe, fără afişaj electronic automat al numărului apelant, aceasta fiind o măsură de precauţie luată de suspecţi. Din cazuistica instrumentată până în prezent a reieşit faptul că majoritatea suspecţilor sunt deţinuţi în diverse penitenciare, iar transferurile bancare sunt solicitate a fi făcute în conturile unor complici care se află în libertate.
În urma percheziţiilor realizate de poliţişti în penitenciare, au fost găsite şi ridicate sute de telefoane mobile, cartele SIM şi carduri de memorie utilizate de suspecţi la comiterea infracţiunilor.